Arhivă pentru Martie, 2010

despre marturisire lui catehumen – III

Posted in despre marturisire with tags , , , , , , , , , , , , , on Martie 18, 2010 by ariveronica

Deci trebuie cu orice pret sa cauti a te scirbi grozav de tine insuti cel care facea pacatele, si sa cauti sa fugi ca de un altul. Iar de vezi ca ispita te pindeste inseamna ca inca nai fugit cu destula viteza, nu teai prigonit indeajuns, nu teai urgisit, umilit, indeajuns, (si nu mai zic plins ca azi nu prea mai are nimeni lacrimi decit impinsi de draci) nu teai tinguit pe masura cu care ai fost masurat in principiu. Deci este un semn ca poti mai mult, si nicidecum ca ai fi neputincios cum incearca satana sa te pacaleasca. Faptul ca te simti slab e un adevar dar nu uita ca exista Hriistos de la care poti cumpara putere. El nu iti va cere bani si nici ceea ce tu nu poti sai dai ci fiecaruia ce ii e in putinta caci El este Bunul. noi cu nimic nui vom putea rasplati dar prin faptele noastre demonstram ca cu adevarat voim a fi cu El, imbracati cu darurile Lui, invatati de El in fiecare moment cum este bine a folosi aceste daruri. Daca nu ne vom lupta sa ne despartim de lume, de materie, de trup, nu vom putea purta darurile caci ele sint purtate de suflet cind acesta e gata in orice clipa sa iasa din trup, darurile se fac aripile sufletului. Si trupul fiind curat in acest caz e gata si el a urma sufletului, caci nu mai este un pamint din lume ci unul curatit(vezi psaltirea). Asa ca scoalate si urastete pe tine cel pacatos si dati razboi pina ce nuti va veni razboi mare din afara si te vei vedea prabusit si poate nu vei mai avea nici un chef sa te ridici.pune mina pe bici si intra in inima si rivneste a pazii toata legea ca aceasta am mostenit de voim sa ne numim crestini si nu cum fac majoritatea precum a zis si sfintul Ioan Iacob, crezind ca isi lucreaza mintuirea se indreapta spre poarta cea larga a iadului.cel ce are haina murdara si incearca socurete imbracat fiin cu ea se inseala, ci trebuie musai so dezbrace.(va urma)

Anunțuri

despre copiii nascuti din pacat si cei de la Domnul, despre erezia predestinarii, vietuirea crestina…

Posted in Comentariile mele la Sfanta tradiţie, Despre rugăciune, ORTODOXIE VOIESC with tags , , , , , , , , , , , , on Martie 7, 2010 by ariveronica

catehumen Spune:
martie 3, 2010 la 8:49 pm e
Cum e cu copii ce se nasc din pacat si cei ce se nasc de la Domnul?

sint de mai multe feluri si unii si altii, omul are in el chemarea de al cunoaste pe Dumnezeu, insa el se limiteaza in general la idolatrie . crestinii sint cei care cauta cu adevarat sal cunoasca, dar au ramas foarte putini. dintre cei ce au informatii crestinesti sint multi si se autointituleaza crestini, dar nu pun in practica si deci acestia se fac cum zic parintii la canoane mai rai si decit paginii .cei ce pun in practica doar unele legi care le plac lor si calca pe altele chiar si numai pe una, tot in categoria asta se numara. caci au stiut si nau binevoit sa faca decit ce le place; si nu au voit a cunoaste, ca ce le place e rau , deoarece nu sau lepadat de voia lor cea rea spre a cunoaste pe Dumnezeu care ii invata ce este bine lor; adica sa traiasca vesnic, ca pentru asta a facut Dumnezeu pre om si nu ca sa moara, dar ia dat libertate de alegere ca altfel nu sar mai putea numi viata si nimic nu ar mai avea sens daca credem in predestinare, asa cum cred toti asa-zisii crestini de azi -vezi la sacsiv pe blogul lui si comentariile de acolo.( Dar nu toţi sunt făcuţi să fie călugări. Unii sunt făcuţi să… să se înmulţească. –declaratia lui sacsiv de credinta in predestinare.) insa acesta e cel mai naiv poate dintre toti ca sia luat o alta teapa-nadajduiesc sa nu ramina infipt acolo. sint alte bloguri unde se semneaza ca preoti teologi, ieromonahi toti de finta bineinteles si pecetluiesc aceasta erezie a predestinarii in ei si cu asta nu sint cu nimic mai prejos de acei evrei care au rastignit pe Hriistos, si care ziceau ca sunt fiii lui Avraam , dar au primit raspuns ca sint fii ai lui satana .
Apostolul Pavel spune ca el voieste ca toti sa fie ca el (calugari ) iar daca in el locuia Hriistos si avea mintea LUI si vointa inseamna ca era tot a LUI Hriistos. in Noul Testament de la 1648 zice asa:cartea I lui Pavel Apostol la corinteni; cap.7, vers.7 “Ca as vrea toti oamenii sa fie cumu-s si eu , ce fietes carele are darul al sau , de la Dumnezau, unul asa, iara altul intr-alt chip.” Deci teologi de azi se pot duce sa se mai plimbe pe la scoli ca astfel de teologie nu se invata decit la scoala rugaciunii , ei vor plati infricosat aceste titluri pe care si leau luat . numele pe care il pot folosi e de scoliti in teologia sfintilor parinti si trebuie sa se abtina de la comentarii proprii caci cu acestea se ocupa calugarii ce lucreaza legea pazindo pre ea. Din textul vechi se intelege clar pentru cine voieste sa inteleaga –ca el voieste ca toti-ce inseamna ca fiecare are darul la sine din principiu , unul asa ca de la Dumnezeu adica duhovnicesc , iara altul dupa alt chip si nu dupa asemanarea Dumnezeirii ci a animalelor sau dracilor precum citim si in Sfintul Lazar de Sfintul Velimirovici postata si aici pe blog. Iara darul cel mai mare este- libertatea– de a alege intre acestea trei si pentru cei ce au ales sa se iubeasca unul pe altul precum animalele si nu pre Dumnezeu precum spune la prima porunca, Bunul lea mai lasat o portita de scapare casatoria-care are regulile ei sai ajute sa iasa din starea de animale, pazindule- ca doara vazind ca acea cale e mai grea poate se vor intoarce catre prima sau macar pe copiii lor vor invata cu teama de Dumnezeu ca aceasta si lor lear fi fost mai usoara si mai buna dar sau inselat in alegerea lor si nu au cautat indeajuns sa capete puterea de a urma calea calugariei ; iar la porunca a doua stiti ce zice …numai sa nu va inselati ca puteti iubi pe aproapele cu iubirea lui Hriistos de nu veti pazi pre prima caci a doua porunca vine ca o implinire a primei (deoarece nu stii cum sa iubesti cu adevarat de nu va locui Hriisos in inima ta sati arate), asa ca de va va invata vreunul imbracat in haina calugareasca sa va casatoriti asa sa stiti ca acela nui calugar ci lup in piele de oaie care va minte pre voi. Si daca aveti gind si pofta sa va casatoriti nu umblati pe la calugari sai intrebati ci intrebati pe cei de mir ca si acestia de se vor afla in dificultate sa va raspunda vor intreba cu teama de Dumnezeu pre calugari (presupunind ca mai exista calugari sa poata fi intrebati), iar de nu sa pliga fitescare pina ce va afla raspuns .(vezi la cartea Sfintului Varsanufie Cel Mare-aici pe blog – doua raspunsuri clare ale sfintului pt. cei casatoriti si cu copii in privinta calugariei) Dumnezeu nu a lasat ca oamenii sa se impreuneze ci chiar a avertizat ca aceasta cale e mai dureroasa ….caci cu durere mare se vor desparti de trup, adica de materie; dar din cauza necredintei, ei siau ales aceasta . citi dintre cei ce mutau muntii din loc sau impreunat? asadar sa cerem mai intii credinta inainte de a alege sa nu ne caim apoi de sila. Si stiut este si ca cei mai mari sfinti si vechi si noi nu din impreunare au venit pe lume ci pentru rugaciunea lor intru suferinta si umilinta, sa milostivit Dumnezeu de ei. altfel Sara femeia lui Avraam de ce ar fi ris ? oare fara motiv ? si Zahariia oare de ce a cerut semn? cei naivi si neduhovnicesti isi cauta scuze pentru placerile lor si citesc in litera si alearga la popi dulcici sa se linga cu ei in consolari ca la psiholog dar care nui ajuta cu nimic in realitate decit sa alunece mai lin la iad, Duhul se descopera tuturor celor ce se straduie sal capete cautindul pe Hriistos din tota inima si tot sufletul lor. celor ce le place impreunarea mai mult decit cunoasterea trebuie sa se teama de cei ce siau ales cunoasterea si sa stea in ascultare fata de acestia si sa nui omoare in fel si chip cu crearea de idoli parintei dulcici de ciocolata care nui mustra sii lasa sa faca si sa creada ce vor. precum praful sunt acestia, asa si ceii care asculta de ei precum cenusa si vor fi spulberati de vint si nu se vor afla.
Dar so luam mai de la inceput de la- facerea-ce inseamna ca a “cunoscut”Adam pe Eva? ca nu zice sa impreunat, ci are doua inteleruri, iar cel ce se refera la aspectul material este in planul al doilea; si in prim plan avem intelesul spiritual ca nu traim pentru trup ci pentru salvarea sufletului. Deci a cunoscut Adam de ce a lasat Dumnezeu pe Eva in el , ca sal cheme prin ea la cunoastere, de aceea si pomul cunoasterii a fost plantat in rai sa fie omul atras de ceea ce nu are voie si aceasta atractie urmareste si azi pre fitescare si facindusi voia poftind cade in pacat de unde ar trebui sa recunoasca neputinta de a se afla pe sine ca este neputincios, caci nu se poate controla, si indirect de necunoastere a lui Dumnezeu. Omu nostru azi sia gasit scuza si credinta noua, predestinarea ca –mie mia fost scris sa ma casatoresc – nu nicidecum noi nu cunoastem o astfel de credinta-aceasta nu este ortodoxie ci repet erezie. Sa ne intoarcem dar iara la Adam. Caci mai intii curvia a facuto inauntru lui cum sint pacatele ce le facem cu gindul . ca in loc sa vorbeasca cu Dumnezeu vorbea cu el insusi adica cu Eva care era inauntru -gindul omului nul stie decit Dumnezeu (scris este) , deci nu putea sa stea de vorba cu el insusi necunoscindul pe Dumnezeu unicul in gradul sai arate ce gindeste. asa ca a lasat convorbirea cu Dumnezeu ceea ce azi chemam rugaciune neincetata si vorbea cu Eva –se sfatuia cu ea , ca doi prosti ce nu stiau nimic, nici ce e bine si nici ce e rau . cei de azi stiu insa ca de vor sa afle Adevarul rugaciunea insasi ii invata si scuza nu vor afla la judecata.
A mai zis Eva cind a venit Set pe lume ca ia dat Dumnezeu alta saminta , deci nu saminta lui Adam ci alta a suferintei, a plinsului , aparerii de rau, deci a rugaciunii care unea iarasi faptura cu Dumnezeirea deci a vietii, da saminta vietii. caci stia ca odata ce a mincat din mar va muri dar nu intelegea ci gindea ca va trai prin copiii ce i se vor naste cum multi cred si azi. Din moartea lui Abel a inteles ca nu poate trai cu pacatul neplins ca tot ce ii este drag moare si traieste temporar doar ce este rau (Cain) deoarece nu ajunsesera sa inteleaga cu inima caci nu chemau inca numele lui Dumnezeu.deci nimeni nu poate chema numele lui Dumnezeu si sa sporeasca,(ba chiar observa ca i se imultesc necazurile), fara ca sasi plinga mai intii pacatele. plinsul, tinguirea, parerea de rau pentru pacate goleste paharul si lumineaza si ne arata goliciunea si starea noastra de fapt; cit sintem de departe de Dumnezeu zecii de mii de galaxii daca incercam sa comparam. numai atunci simtim cu adevarat nevoia, necesitatea, de al chema si de a fi cu El cel ce nea facut pre noi – atunci rugaciunea avanseaza in ritm galopant si nu cind o repetam simplu ca papagalii intru plictiseala.(va urma)

pentru ava Zosima-patericul egiptean

Posted in despre marturisire, patericul egiptean-tilcuiri with tags , , , , , , , on Martie 3, 2010 by ariveronica

catehumen Spune:
februarie 24, 2010 la 4:10 am e
În pateric, la avva Zosima, ce lecţie incredibilă:
… Că odată aveam în lavra aceasta iubit cu adevărat pe un diacon care nu ştiu de unde a luat prepus asupra mea pentru un lucru care îi aducea lui scârba. Deci a început a se purta către mine cu posomorâre. Iar eu văzându-l pe el posomorât asupra mea, l-am întrebat ca să ştiu pricina scârbei. Iar el mi-a zis: lucrul acesta l-ai făcut şi pentru aceasta sunt mâhnit asupra ta. Iar eu neştiind în sine-mi un lucru ca acesta, precum zicea acela că am făcut, îl încredinţam că n-am nicidecum ştire de lucrul acela. Iar el nu se pleca, ci mi-a zis: iartă-mă, nu cred! Deci, ducându-mă la chilie, mă încercam pe mine mai cu deadinsul, de am făcut un lucru ca acesta şi nu aflam. După aceea l-am văzut pe el ţinând sfântul potir şi împărtăşind pe fraţi şi l-am încredinţat pe el cu aceasta, zicând: nu mă ştiu să fi făcut ceea ce zici. Şi nici aşa nu s-a plecat. Deci iar venindu-mi întru sine şi aducându-mi aminte de cuvintele acestea ale sfinţilor părinţi şi crezându-le cu adevărat, am întors puţin gândul; şi am zis întru sine: diaconul cu adevărat mă iubeşte şi în dragoste pornindu-se, mi-a arătat ceea ce avea inima lui pentru mine, ca să mă trezesc şi să nu mai fac acest lucru. Însă, ticăloase suflete, de vreme ce zici că nu ai făcut acest lucru, adu-ţi aminte de celelalte rele care ai făcut şi nu le ţii minte şi socoteşte, că, precum cele ce ai făcut ieri şi alaltăieri le-ai uitat, aşa şi acest lucru, l-ai făcut şi l-ai uitat. Deci, din gândul acesta mi-am plecat inima aşa, cum că cu adevărat l-am făcut şi l-am uitat, ca şi pe cele mai dinainte. Apoi am început să mulţumesc lui Dumnezeu şi diaconului că printr-însul m-am învrednicit să-mi cunosc greşeala şi să mă pocăiesc pentru dânsa. Deci sculându-mă cu astfel de gânduri, m-am dus la chilia diaconului, ca să-i fac lui metanie şi să cer iertaciune, precum şi să-i mulţumesc. Şi stând lângă uşă, am bătut într-însa. Şi acela deschizând şi văzându-mă, mi-a pus îndată întâi el metanie, zicându-mi: iartă-mă, că de draci am fost batjocorit, bănuindu-te pentru lucrul acela! Căci cu adevărat m-a încredinţat Dumnezeu, că tu cu nimic nu eşti părtaş la acest lucru, nici nu ştii câtuşi de puţin pentru el. Dar începând şi eu să răspund pentru acesta şi să-l încredinţez, acela mi-a tăiat cuvântul zicând: nu este trebuinţă! Deci a adăugat fericitul Zosima zicând: iată smerenia cea adevărată, cum a arătat-o pe ea inima celui ce o iubeşte! Căci nu numai că nu s-a smintit asupra diaconului, una, că a presupus pentru dânsul ceea ce nu ştia şi fără de cuvânt s-a scârbit asupra lui iar alta, că nu a primit încredinţarile lui, care în aşa fel erau că puteau să plece şi pe un vrăjmaş, şi cu cât mai vârtos pe un prieten adevărat. Nu numai dar pentru aceasta nu s-a smintit, precum am zis, ci şi asupra sa şi-a luat greşala care n-a făcut-o, socotind cuvântul aceluia mai vrednic de credinţă decât inima sa şi nu numai atâta dar s-a ispitit a se pocăi înaintea lui, şi-i mulţumea că printr-însul s-a izbăvit de păcatul pe care nicidecum nu-l ştia.
Răspunde

ariveronica Spune:
februarie 24, 2010 la 10:42 pm e
cum adica incredibila ,deaia ai postato sa vezi daca noi credem sau nu ? incredibil = de necrezut, deci crezi sau nu crezi ce citesti? mai dati o spalata la vocabular sau la mindrie ca altfel cum o sa ajungi sa faci si tu asemenea, daca nu stii ce spui-scrii.
Răspunde

catehumen Spune:
februarie 25, 2010 la 9:56 am e
Iartă-mă! Cu puţine cuvinte am scris o mare minciună, cu care am etichetat acest text sfânt. Cu puţina înţelegere ce o am, văd acest text mai mult decât minunat. Nu găsesc cuvânt ca sa-l calific sau să-l asemui. Aş vrea să-mi arăti lumina din adâncurile lui şi să-l tâlcuieşti, căci nu ştiu dacă sunt blocat la literă.
Răspunde
o
ariveronica Spune:
februarie 26, 2010 la 12:14 pm e
Dumnezeul minunilor sa te ierte!da mai intii trebuie sa til comentezi singur ,sau vrei para malaiata in gura lui natafleata.sau cum vei afla daca gresesti sau cit de mult intelegi sau nu.si daca e minunat si vezi lumina de ce trebuie sa tio mai arat si eu.eu intru bezna ma vad si caut lumina si de imi pare ca am vazut ceva ma tem sa ma bucur -ci zic -vai mie, ca inca nu ma pierdut Dumnezeu ci iar sa milostivit de mine- si pling de rusine ca nu merit sa vad nici o lumina.

catehumen Spune:
martie 1, 2010 la 9:19 pm e
S-a aflat călugărul pe sine învinuit de o faptă pe care n-o făcuse, şi a căutat să se îndreptaţească. Apoi şi-a venit întru sine, că până atunci petrecuse în afara sa, căutând la faţa diaconului ca să se găsească drept în ochii aceluia.Iar în sinea sa a găsit pe urmă cuvântul Părinţilor cum că: cel ce se învinovăţeşte pe sine în tot locul află odihnă.
Şi crezând şi-a întors gândul său. Şi s-a văzut pe sine dezvinovăţindu-se de un păcat, în timp ce înlăuntrul său şedeau multe alte păcate uitate care-l învinovăţeau în faţa dreptăţii. Şi a socotit păcatul acesta deopotrivă cu acelea, pe care le-a făcut şi le-a uitat.
Şi şi-a întors apoi şi inima întru pocăinţă, începând a-şi urî sufletul pentru nedreptatea sa în faţa lui Dumnezeu, apoi a găsit dragoste şi purtare de grijă la diacon faţă de dânsul. Şi a început a mulţumi lui Dumnezeu.
Şi şi-a întors bătrânul apoi şi fapta, mergând la diacon cu inima înfrântă şi smerită, pentru iertăciune şi mulţumire.
Dar Dumnezeu atotputernic, i-a arătat prin gura diaconului, nu că nu făcuse acea faptă de scârbă, ci că îl iertase pentru inima sa cea smerită, lăsândul pe bătrân în odihnă. Şi astfel cuvântul Sfinţilor Părinţi adeverindu-se: cel ce se învinovăţeşte pe sine în tot locul află odihnă. Că aşa cum putea bătrânul să rămână îndărătnic diaconului, la fel şi Dumnezeu putea să scoată la vedere, fapta sa vrednică de osândă pe drept cuvânt.

iata cum te inseli pre tine crezind ca ai inteles mare lucru, si de fapt ce era fundamental ca mesaj, si in publicatie si in textul patristic cu care ai venit aici; adica ca facind un pacat leai facut pre toate – nu lai inteles.
deci calugarul dupa ce mai intii sa desvinovatit neaflindusi pacea a rimpiatat pe locul intii dragostea zicindusi ca diaconul il iubeste si din dragoste ii arata ce a gresit ca nu cumva sa plece din lumea asta neplingindusi pacatul. dupa care a cautat sa se convinga intrun fel, cum ca la facut(pacatul) adaugindul la cele ce lea facut si a uitat, desi stia ca nul facuse , ca altfel nu sar fi desvinovatit mai intii. deci ia venit lui aceasta incercare pentru a se putea ridica iarasi intru desavirsire, pe o treapta mai inalta; si anume aceea de a purta pacat strain. Si plingindusi el pacatul acesta, sa intors pacea in inima lui si cunoscind aceasa stare ca unul incercat ce era, a transpus bucuria in mersul de asi cere iertare si multumi ca prin el la miluit Dumnezeu, deci smerenia este de a ne vedea pre noi mai rai decit ni se pare ca sintem si dragostea de a lua asupra noastra , nu numai cele de Care sintem invinuiti ci in primu rind cele ce zicem ca nefacindule cu fapta, nu leam facut de fel. Insa mai sunt si dintra ceia care ajungind la un oarecare nivel de desavirsire iau asupra lor pacatele altora , dupa cum am mai spus.deci aici in exemplul acesta din pateric avem a vedea acea treapta de trecere catre a deveni adevarati urmasi ai lui Hriistos.deci ia aminte cum parintii cind se intimpla lor bucurie , foloseau acest elan in multumire si smerenie cu fapta- aceasta caracterizindul pe crestin, caci daca fapte nu avem nimic nu avem intru noi.