Despre înșelare

Posted in carti on iunie 13, 2022 by ariveronica

Și acum vă voi spune de unde vine astăzi înșelarea și nu că voiu zice ceva noauă ci vechiu este și vo au zis și alții înainte mai cu tărie decît mine. .. recomand sa vă confirmați și singuri citind și nu numai,adică și urmînd Sfîntului Nicolae Velimirovici ,,prin fereastra temniței,,

și aici eu indraznesc doar sa înmoi din tăria Sfinților așa ca pentru cei mai slăbănogi care ajunși la bătrânețea păcatelor,asemenea mie,și pierzindu-si dinții rătăcind să poată mesteca mai ușor cele tari.

Și găsind eu aceasta grozava înșelare care sa înmulțit mai mult că niciodată iarăși și iarăși am pus început ca nu cumva sa deznădăjduiesc că am pierdut calea.

Și zic voaua că atunci cînd va întrebați unii pe alții și aici e inclusa si întrebarea cărților orișicare ar fi ele bune sau rele- se chiama vrăjitorie și vai celor ce vor crede acestora căci și-au pecetluit deja pierzarea și sau făcut mai răi decât vrăjitorii și le place sa umble vrăjiți și nu pe calea cea dreaptă. Căci crezind unii altora sau cărților ca niște pierduți nu mai puteți nicicum să credeți celui ce zice ,,Eu Sunt Calea,,

Asa că să se vadă fiteșicare în lenea lui și să facă bine să făptuiască și Hristos lîngă el se va afla. Iară de nu mîngîiațivă cu cititul și ascultatul vrăjilor minților voastre și nu veți găsi nicicum scăpare să părăsiți judecata.

Sfinții nu au scris ca să sgormoniți după răspunsuri ci că să aveți confirmarea că faptele voastre sunt bune. Și iarăși va zic că de ați părăsit pe cei vechi și buni și căutați la alții noi răspunsuri veți primi înșelare și bucurie falsă și confirmarea faptelor voastre rele.

Iară de puneți întrebări să știți că nu sunt decât de doua feluri.

Precum întreabă cei ce fac ascultare adevărată de Sfinți , căci Sfinții nu pun întrebări,sau precum iscoditorii cărturari și fariseii; adică cei ce caută răspunsuri în litere și cei ce caută răspunsuri în căile greșite crezind că pot învăța de acolo.

Trezitivă și pricepeți că iscoditorii au pus pe Dumnezeu pe cruce cu întrebările lor. Așadar urmati lui Hristos și făptuiți că sa vă învredniciți de prietenia Sfinților care vor confirma faptele voastre de sunt bune și Hristos va purta crucea voastră ca la niste neputincioși,iară voi nu vă veți pierde pe cale urnind Lui…..

CALUGARI ADEVARATI III

Posted in despre calugari, despre marturisire, Despre rugăciune, ORTODOXIE VOIESC on septembrie 20, 2011 by ariveronica

Cu ce obraz sa maninc si sa beau impreuna cu acesti sfinti parinti,eu,cel viclean si nemultumitor rob (al diavolului)(si iarasi poti sa adaogi toate cele ceti spune constiinta despre tine) care sint departe de fata Stapinului meu, pina cind nu ma voi pocai  sa iau iertaciune de la iubitorul de oameni Dumnezeu, dupa cum maninca si beau si se veselesc acei care nau gresit deloc, sau cei care au gresit si s-au pocait si au dobindit iertaciune de la Dumnezeu? Nu nu voi minca eu ca si  acestia, ci numai atit sa maninc si sa beau ca sa traiesc si sa ma necajesc si sa ma strimtorez si sa ma defaim pe sine-mi, ca sa vada Dumnezeu dintru inaltime strimtoarea mea si scirba mea cea de buna voie si sa ma miluiasca si sa-mi ierte pacatele mele cele multe. Acestea deci sa ti le amintesti sa le cugeti de-a pururea. Pentru aceasta osindeste-te sa maninci piine numai atit ca sa nu te saturi, dara nici prea putin fata de trebuinta si fata de cit poti sa te tii. La fel orinduieste-te ca si apa sa bei unul sau doua pahare, si acestea intro anumita vreme a zilei; iara cind maninci nu asculta de parerea ce te indeamna sa alegi vreuna din bucate sa maninci, ci sa te pazesti sa maninci numai aceea care este in fata ta. Si iarasi din ceea ce este in fata ta de este fruct sau oarecare alta mincare si iti place, si-ti zice gindul:aceea este buna,ia-o si o maninca, tu nevoieste-te sa nu te lasi biruit, ci nici macar sa no atingi….

Si de te indeamna fratii ce sed cu tine ca sa maninci sau sa bei mai mult, nu raspunde altceva nimica, ci impreuneaza miinile tale si ridicate putin, pleaca-ti capul si zii cu voce blinda “iertati-ma”, si nu numai la aceasta ci si la toate celelalte in acelasi chip sa raspunzi; si nici sa nu dai la altcineva din cele ce primesti de obste, nici de la altul sa nu primesti ceva, iar de nu bei vin, sa nu cauti sa-l iei spre a-l da altui frate, afara de numai e strain si a venit cu vreo nevoie si aceasta cu intrebare. sa nu cutezi vreodata sa gusti cu cineva sau nici dupa cina vreodata a doua oara, caci toate relele din asta se nasc si acestea sint cursele diavolului. de acestea trebuie sa se fereasca cel ce ma crede si pazeste cuvintele mele, caci  impreuna cu lucrarea darului lui Dumnezeu va ramine neispitit si nevatamat de catre diavol, iar ceilalti vor trai viata mireneasca cu cu chip calugaresc, si se vor prabusi si vor cadea in prapastie si asa aflindu-se nu o vor simti. De unde tu prea iuitul meu frate, hotaraste-te asupra celor ce tiam zis, atita, incit daca este nevoie sa si mori pentru asta, pentru ca in alt chip nu vei putea scapa de dracul imbuibarii. Si sa stii si asta, ca de vei pazi acestea, diavolul nu sufera si va ridica impotriva ta pe toti cei lenesi si vicleni ca sa te judece, cleveteasca, pismuiasca si besteleasca si sa-ti pricinuiasca necazuri nenumarate spre a te face sa lasi acest scop bun si sa incetezi de la aceste fapte care te duc la mintuirea sufletului; pe care de le vei rabda, vei afla mare mingiiere de la Dumnezeul si Mintuitorul nostru. Iar daca oarecarii stau la cina si maninca si tu nu maninci, ci slujesti sau stai sau altceva faci, nu uita sa zci cu mintea ta acestea: daca si eu m-as fi pocait si as fi luat iertaciune pentru pacatele mele, de buna seama ca as minca si eu si impreuna m-as veseli cu fratii mei. Dara de vreme ce eu ticalosul m-am facut de sine-mi nevrednic prin lucrurile mele cele spurcate, cu dreptate primesc acum dupa faptele mele…sa nu poftesti niciodata sederea inainte caci aceasta este cauza mindriei, ci sa o urasti din tot sufletul tau.

Ia seama sa stai cu barbatia sufletului tau si sati aduni cugetele in rugaciunea ta si sa nu le lasi sa se plimbe la alte lucruri;si impreuneaza-ti miinile in fata si picioarele sa ti le pastrezi drepte si nemiscate si inchideti ochii ca sa nu vada altceva si sa ti se raspindeasca mintea; apoi ridicati mintea si toata inimata spre ceruri si spre Dumnezeu si cere de la Dinsul mila Lui cu lacrimi si suspine….

Pentru aceasta sa-ti marturisesti cugetele parintelui duhovnic,de este cu putinta in tot ceasul, iar de nu sa nu lasi vre o zi sa nu te marturisesti…sa ai credinta sigura catre acesta, chiar daca lumea intreaga l-ar cleveti si l-ar osindi si daca tu singur l-ai vedea ca curveste, sa nu te smintesti, nici sa-ti imputinezi credinta care o ai pentru el, ascultind pe Hriistos care zice “Nu judecati si nu ve-ti fi judecati”…

De vreme ce am vorbit catre oameni care flaminzesc si insetoseaza pentru mintuirea lor, am socotit ca trebuie sa fac inceputul cuvintului de la acest nesecat izvor, de la Domnul nostru Iisus Hriistos, caci acesta este si la incepatori temelia credintei,si la cei de mijloc nadejde nerusinata si la cei desavirsiti dragoste si viata fara de sfirsit, Caruia ii auzim in fiecare zi glasul cel sfint care zice”Oricine nu va lasa pe tatal sau si pe mama sa si frati si toate cite are el, si luind Crucea sa-mi urmeze Mie nu este Mie vrednic”

Aceasta deci am invatat-o din Scriptura, si am invatat-o si din incercare, ca Crucea sa pus la urma celorlalte ca sa ne arate scirbele si ispitele si in sfirsit insasi moartea cea de voie, pe care trebuie s-o rabde cel ce vrea sa se faca urmator lui Hriistos. In acele vremuri cind erau tiranii prigonitorii crestinilor, au rabdat multi cu bucurie moartea cu atitea prea felurite chinuri. acum ca este cu darul lui Dumnezeu pace la crestini, suntem incredintati ca nu este alta nimic Crucea si moartea decit desavirsita omorire si taierea voii de sine. Caci acela care isi face voia lui, fie oricit de mica, nu este cu putinta sa urmeze poruncile Lui. si atunci ca sa fac cuvintul meu catre dragostea voastra  ca unui frate, zic astfel: frate, roaga pe Dumnezeu adesea cu multa rivna ca sa-ti arate omul,care ar putea sa te povatuiasca bine si pe care sa-l ai tainic Dumnezeu cu darul sau, in chip vazut sau aratat printr-un rob al Lui, mergi la el si sa ai respect si evlavie catre dinsul ca si cum ai avea pe inusi Hriistos. Pentru ca precum ai nevoie sa te supui lui Dumnezeu, asa se cuvine sa te supui si catre dinsul, pentru ca sa te invete cele de trebuinta si orice iti spune sa le faci fara clintire, chiar daca pare potrivnic sau vatamator de suflet cele ce iti porunceste.Caci mai bine e sa te numesti ucenic al ucenicului, decit sa petreci viata ta de sine si sa-ti agonisesti fara folos rodurile voii tale proprii; si daca auzi de la dinsul astfel, iesi din pamitul voii tale si din rudenia cugetelor tale, nu socoti si nici cumva sa te rusinezi, biruit fiind de slava desarta, iar de ti-ar spune:”vino in pamintul ascultarii ce til arat”, alearga cu toata puterea ta; nu da somn ochilor tai, ca nu cumva sa te biruiesti de ticalosie sau de trindavie. Daca iti spune sa-l urmezi, srtabate cetatile impreuna cu dinsul cu  indrazneala, ca te vei folosi mult, daca privesti numai spre el si nu spre altceva. si daca il vezi ca maninca cu curve si vamesi si pacatosi, sa nu cugeti ceva patimas si omenesc, ci toate nepatimase si sfinte; cugetind in mintea ta aceea ca “m-am facut tuturor toate ca pe toti sa-i dobindesc”. Vazind-ul ca se pleaca(face pogoramint de la lege)spre patimile omenesti, sa nu dai crezare la asta nicidecum, caci te inseala si acestea dupa cum dupa cum am aflat cu lucrul(dupa cum reiese din lucrarea – faptele fiecarui), ci urmeaza-L si crede cuvintelor Lui si nu cauta spre cei ce sint impreuna cu tine si nici sa zici cumva pentru cineva: Doamne dar aceasta ce este? ci ia aminte todeauna de sineti si ai in fata ta moartea si cugeta cu luare aminte, cu ce fel de fapta buna sa slavesti pe Dumnezeu. Sa nu te mindresti pentru invatatorul tau, daca esti cinstit de catre cineva mai mare nici daca ai pe multi care se supun pentru numele Lui(a tacea si a nu marturisi ca toate le ai prin  parintele tau si cinstea si laudele lui se cuvin este agonisire de slava desarta si tradare)ci mai virtos sa te bucuri ca sa inscris numele tau in cerul smereniei.

De ai vedea pe demoni ca tremura de umbra ta, sa nuti inchipui ca asta ar fi iscusinta ta proprie, ci socotind totul rugaciunilor parintelui tau, atunci se vor infricosa demoni pentru smerenia ta. Daca iti zice sa stai la masa alaturi de el, primeste-o cu multumire si pazeste respectul si cinstea catre dinsul cu tacere si sa nu incepi a minca ceva, fara rugaciunea lui, dar nici sa nu indrasnesti a da ceva altuia, sau sa poftesti altceva, fara de stirea si porunca aleluia…. si nici sa dobindesti cu usurinta pe cele mai mari; si iarasi sa nu indraznesti a intinde mina ta in blid inaintea altora, tu impreuna cu el, pentru ca stii foarte bine cine a indraznit sa faca asta.

Iar de zice:”unul din voi ma va vinde”,sa nu ascunzi viclesugul, ci de cunosti ca ai facut-o marturiseste, iar de nu cunosti nimic cazi la picioarele lui cu lacrimi si intreaba-l: nu cumva sint eu Doamne? caci pacatuim multe si din nestiinta nu pricepem. Nu zic sa cazi pe pieptul parintelui tau ca nu iti este de folos. Ca desi Ioan din multa dragoste ce o avea catre Hriistos, a indraznit catre acesta, a poruncit si el impreuna cu ceilalti ca de ar face toate poruncile Lui, sa se numeasca pe sine rob netrebnic.

Daca vezi pe invatatorul tau ca face minuni si se slaveste, crede si te bucura si multumeste lui Dumnezeu ca ai intilnit asemenea invatator; si iarasi,daca il vezi ca se necinsteste si se palmuieste de se intimpla si se tiraste de acei care il pizmuiesc, sa nu te smintesti de dinsul, ci ia sabia si ca un alt Petru rivnitor si taie nu numai urechea celui ce se incumeta sa cleveteasca si sa palmuiasca pe parintele tau, ci taie si mina si limba lui, chiar daca vei fi mustrat, precum Petru, insa todeauna vei fi laudat si mai mult, pentru cea multa dragoste a ta cea catre El si credinta…..

Deci acestea le-am scris catre dragostea ta sa le citesti oricind voiesti,… numai ia seama, frate, sa nu se intimple sa urmezi fara sa vrei celor rai. Caci cei care stiu sa pastoreasca bine si sa vindece suflete cuvintatoare sunt in adevar foarte putini, mai ales in vremurile de fata, pentru ca multi poate sau aratat cu fatarnicie, ca postesc si privegheaza sau ca le fac si cu lucrul (exemplu asa-zisul sfint al bisericutei de stil vechi din Rominia care postind 40 de zile se lauda in predici ca e deasupra apostolilor si cu aceasta si privegherea si-a deschis raiul lui privat cu chei platite scump pe la Roma pe care i leau clonat dupa statuile sfintului petru de la vatican) avind si evlavie in afara ingaima cuvinte multe si invata poporul de obste cu usurinta.(de exemplu ca de intra vreunul la el-Flavian in minastire nu mai trebuie sa faca nimic ca se mintuie automat).

Insa foarte putini se gasesc sa desradacineze patimile…deci nu cumva sa urmezi pe lup, drept pastor, nici sa intri in turma care ar avea boala sufleteasca si patimi, nici sa te afli singur aparte,.. ca sa fii inghitit ori te vei imbolnavi de vreo boala peste boala si patima peste patima si sa mori sufleteste ori aflindu-te singur sa cazi si cistigi pe vai si amar,vai unuia de ar cadea.

Pentru acela care a intilnit un bun povatuitor si se da pe sine cu totului tot acestuia, nu va avea grija si se va mintui intru Hriistos, Domnul nostru, Caruia este slava in veci. Amin.

(…cit sunt de actuale aceste cuvinte scrise de Duhul Sfint prin mina Sfintului nostru parinte Simeon Noul Teolog si rescrise de Sfintul nostru parinte Ioan Iacob Hozevitul; ce raspuns vom da de nu vom urma mai intii cu faptele acestora? si nu vom marturisi Adevarul, adica pe Dumnezeul nostru, iar de se gaseste cineva caruia nu-i place ca le-am copiat si eu, dar mai ales ca am martrisit Adevarul in paranteze ANATEMA lui, si de se va gasi oarecare caruia ii vor place dar mai ales sa le faca pe acestea sa fie blagoslovit pina ce va trece de portile raiului si inapoi nu se va mai uita.+Iudita)

Calugari II

Posted in despre calugari, INTREBARI&RASPUNSURI with tags on august 21, 2011 by ariveronica

catehumen Spune:
august 18, 2011 la 7:24 am

De ce se imbraca calugarii asa cum se stie?

+Iudita:Pai so luam prin deductie logica,de ce un polizai se imbraca in costumul de polizai? Ca sa avertizeze de autoritatea pe care o are si puterea de care dispune in aceata postura.deci e unul care e pus sa faca ordine si sa se pazeasca legea. nu poti de ex.sa te duci la el si sai spui timpitule ,caci el are putere daca vrea sa te ierte sau sa te bage la zdup.asa si cu calugarul numai ca puterea lui este fara limite, si cum face parte din costum pistolul ,bastonul catusele,tuta antiglont, asa si costumul calugarului are armele si protectia lui vizibila si invizibila majoritatii oamenilor care nu se roaga in Adevar. Un super polizai nu ai sal vezi niciodata imbracat in costum si nici folosi arme sau protectii speciale tocmai pentru ca el e foarte bine pregatit si nu are nevoie de asa ceva se descurca si fara, ba chiar mai bine in anumite situatii.asa si cu cei mai experimentati calugari pe care Dumnezeu ii iubeste cel mai mult precum sa scris, adica nebunii pt Hriistos ( a fi nebun pt.Hriistos nu inseamna musai a face nebunii,caraghislicuri ci a face ceea ce nimeni nu se asteapta) deci vezi cum Sf.Andrei cel nebun umbla intro vreme in pielea goala ca si alte cazuri Sf. Simeon, tocmai ca sa se arate ca nu au nevoie de nimic pamintesc ca nu sint legati de nimic pe pamint dar aceasta demonstratie a facuto si Iov care avea de toate, deci e imposibil ca cineva nespiritual fiind sasi dea seama cum arata un nebun pt.Hriistos.dar si Hriistos a lasat giulgiusi a propovaduit in iadfiind o preinchipuire ca nu trebuie sa fii legat de nimic pamintesc altminteri nu ai sanse cind dracii vor cauta sa se agate de ceva. haina calugareasca arata ca acela cauta sa devina calugar adevarat insa sunt si care o imbraca pentru alte motive.fiecare parte a vesmintului are colegat un inger si o anumita putere care stau cu calugarul in devenire daca acesta staruie pe calea pe care a inceput,altminteri ingerii se indeparteaza si hainele in sine nu mai au nici o putere de protectie ele fiind in legatura strinsa cu ingerii .astazi haina calugareasca este defaimata in mod extrem in fel si chip.cei ce se imbraca de calugari ,de exemplu,si merg la cersit de bani.acestia nu vor deveni niciodata calugari.in   vremuri stravechi intilnirea cu un calugar era o binecuvintare a zilei,un semn ca Dumnezeu te protejaza, eu pina azi cind vad haina mi se pleaca sufletul pina la pamint pentru ceea ce ea simbolizeaza,ea mai are si semnificatul vaduviei dupa Dumnezeu si plingerea continuua a pierderii lui , emanind respect pentru cel ce o poarta caci el se afla in mare razboi cu el insusi,deci un calugar adevarat nu are de ce o purta de aceea schima mare este diferita si poarta pe ea simboluri ale biruintei si preotiei in veci dupa rinduiala lui Melchisedec.


Intrebari&raspunsuri-tilcuiri

Posted in Apocalipsa - tilcuiri, Comentariile mele la Sfanta tradiţie, INTREBARI&RASPUNSURI with tags , , , on mai 19, 2011 by ariveronica

Catehumen:

“Destoinic iaste Mielul cel omorît să ia puteare şi bogăţie şi înţelepciune şi tărime şi cinste şi slavă şi blagoslovenie”

+Iudita:

Mielul poate fi  orice calugar adevarat care urmeaza intocmai lui Hriistos,iar destoinic foarte bine pregatit.

aduti aminte ce zic scriprurile despre Maica Domnului, caci ea iubind atit de mult starea acelei fecioare despre care vorbeau profetiile, cu atit de imensa umilinta ca voia sa fie serva ei numai de ar intilnio, sa aflat fiind ea insusi cea aleasa caci sa ales singura cu nemasurata ei iubire.nu ca altcineva nar fi putut ajunge caci nu este predestinare cum multi au tendinta sa creada ,  dar la o asa iubire numai ea a ajuns la vremea ei; si azi de ar ajunge altcineva la acelas nivel, locul e ocupat, deaceea trebuie fiecare sa intrebe si sa caute sa afle ce ii ieste lui mai bine caci nu stie ce locuri mai sint libere si care i sar potrivi lui cel mai bine.
Catehumen:

Ce este cinstea şi ce este slava? Cum se dă cinstea şi cum se dă slava?

+Iudita

Cinstea e ceva foarte complex, sa zicem asa onoarea ortodoxa aici pot sati dau un exemplu insa onoare ortodoxa o poate avea doar cel ce a fost catehizat cum trebuie si deci nimeni nu mai poate smulge de la el adevarul decit numai de se leapada de la el insusi,adica stiind ce este bine si facind raul,aceasta virtute este extrem de rara in ziua de azi …..
Catehumen:

Despre cinste am că se dă sfinţilor şi icoanelor şi moaştelor. Celor din vechime li s-a zis: cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta… iar mai pe urmă a lăsat Dumnezeu că: mamă şi frate e oricine care face voia Tatălui ceresc
Iar după ce a risipit Dumnezeu idolatria cea văzută de pe pămînt, prin sfinţii apostoli, mucenici, părinţi, li s-a părut unora că icoanele şi moaştele sfinţilor nu trebuie cinstite, după cuvîntul din vechime “să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare” lăsat celor scoşi dintre egiptenii închinători la şerpi, la soare, la idoli, halucinaţii, etc .. şi atunci sfinţii părinţi au vorbit despre cinstirea icoanelor

+Iudita: (este purtarea de grije, ca ceea ce ele simnifica sa nu fie uitat denaturat,schimbat si precum acea icoana are pe ea reprezentate simboluri ale tainelor crestine si nu trebuie scoase sau sterse ca atunci se uriteste si saraceste icoana asa si crestinul trebuie sa se pazeasca sa nu piarda nimic din credinta lui ci sa caute so impodobeasca so infrumuseteze,deci cinstirea este acea fapta care demonstreaza  spoririea spirituala  si nu poate sa se manifeste la cei ce nu sporesc -pe scurt cind cineva e cinstitor e o certitudine ca sporeste spiritual ca este pe cale de a deveni un adevarat crestin)

Catehumen:

si , moaştelor..
cum se aduce această cinstire? e aducere aminte, cercetare, mărturisire a faptelor celor din icoană, închinare prin plecarea genunchilor? ai zis ca în duh sînt mai multe feluri de închinări sau închinăciuni ..

+Iudita:

(felurimea inchinarilor difera de nivelul spiritual si motivul pentru care ne inchinam,acestea nu inseamna cinstire.poate in cazuri mai speciale)  Catehumen:

că îngerul din apocalipsă l-a oprit pe sf Ioan să-i aducă închinare, ci lui Dumnezeu să i se închine 

+Iudita:

(aceasta e o dovada clara ca era Ingerul lui Dunmezeu caci diavolul nu ar fi spus asta dar si un prilej ca sa creasca prin neacceptarea a ceea ce nu i se cuvine deci o atentionare tainica pentru noi ca o tentatie poate veni chiar din partea cuiva bineintentionat care se afla crescind din putere in putere; si trebuie refuzata) aici mai adaog un detaliu foarte important pentru ca acesta este un exemplu clar de ce nu trebuie sa idolatrizam pe duhovnici ,sfinti,ingeri, deoarece ne intindem singuri valul intunecarii, caci idolatria inseamna mindrie. acea siduranta ca duhovnicul e sfint(de ex.) ma aduce in starea de a sti, a cunoaste deci asemenea lui Dumnezeu si iata ca iam luat locul intrun mod foarte subtil nesimtitor. REZULTA CA CEEA IN CARE TREBUIE SA RAMINEM E INTREBAREA PERMANENTA LUCRU PE CARE NICI ADAM NU LA FACUT  ATRAGINDUSI CADEREA SI MAI APOI NEPUTINTA RIDICARII IMEDIATE.
Catehumen:

Şi cum se cade să dau slavă lui Dumnezeu?

+Iudita:

Nu poti de nu se odihneste peste tine Duhul Sfint,caci Slava e din esenta Lui Dumnezeu si deci ea nu poate ramine decit unde locuieste El in esenta. Catehumen:

De a da slavă sfinţilor în ortodoxie n-am auzit (poate mai nou, da)

+Iudita:

nu se poate da ceva Celui ce e datatorul acelui ceva..

Catehumen:

slavă e aceeaşi cu mărire? .. că se zice “mărire Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh” şi “slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh

+Iudita

(marire cind exprimam dorinta de a se marii puterea in noi si imparatia,iar slava mai are si intelesul de datorita , de recunostinta,dar nu trebuie sa inlocuiasca intelesul principal ) ..

Catehumen:

iar mărirea e mă recunoaşte pe mine cu cele ale mele mici, iar pe Dumnezeu cu cele ale Sale mari?

+Iudita

..asta e prostie pe care o poate scorni doar un invidios – cel peste care odihneste Duhul poarta in el si imparatia (raiul si iadul)deci prin deductie logica numi pare unul ca acesta asa de mic.deci tu nu trebuie sa te recunosti ci sa te vezi cum esti acum ca doar sper ca nu voiesti sa ramii asa!
Catehumen:

slavă înseamnă laudă? că în bibliile noi scrie scrie:
“cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa”, “cum puteţi voi să credeţi, cînd primiţi slavă unii de la alţii” +Iudita:(e gresit ) iar în scriptură veche scrie “cela ce grăiaşte de sine laudă şie caută”, “cum puteţi voi creade, aşteptînd laudă unul de la alalt, şi slava carea-i numai de la Dumnezău nu căutaţi”+Iudita :..(-adica nu cautati sa fiti biserici vii) din scriptura veche îmi rezultă că lauda e omenească iar slava e de la Dumnezeu .. si mai poate da slavă omul lui Dumnezeu sau poate doar să aducă laudă? +Iudita:(poate unui alt om a lui Dumnezeu dar nu prin vorbe )
se poate pune în cuvinte ce simte cel ce dă slavă lui Dumnezeu în adevăr? PAZESTE TOATA LEGEA.orice se poate pune in cuvinte problema e ca pentru cine? nu e interesat nimen sa inteleaga…tot ce sa scris spus e pentru ca au fost cei ce au voit sa implineasca toata legea.

RUGACIUNEA-Tatal Nostru-IV-pentru o intelegere mai amanuntita

Posted in Comentariile mele la Sfanta tradiţie, Despre rugăciune, INTREBARI&RASPUNSURI with tags , , , , , , on mai 3, 2011 by ariveronica

Catehumen-

Dupa ce sf Ioan Botezatorul la botezat pe Mantuitorul scrie ca “văzu Duhul lui Dumnedzeu pogorînd ca un porumb şi viind spre El”
iar apoi scrie “Atuncea Iisus dus fu de Duhul în pustie, să Să ispitească de diavolul”.

+Iudita-

Mai intii traducerea este gresita deoarece lasa loc de deraieri din  adevar.

Deci in loc de- Sa se ispiteasca- este corect “Sa se cerce”

Apoi tiam mai spus da tia intrat pe urechi si tia iesit pe nas, ca la toti mindrutii de altfel,ca la un anumit nivel de rugaciune este si optiunea de a alege sa cazi de buna voie.

Insusi pogorirea Lui Dumnezeu pre pamint in trup vorbeste despre asta celor ce au urechi sa auda.

Aceasta alegere este a acelor razboinici cei mai puternici ce sau aflat vreodata pre pamint; cei ce sau dus la Domnul stau pururea linga tronul Lui si orice cer de la El le este dat.Fetele lor nu se pot vedea ,asa precum si Domnul a zis “fata mea nimeni nu a vazuto” din cauza stralucirii puterii ce se afla in ei.deci nu ca ar fi interzis cuiva sa vada acestea dar trebuie ca sa aibe in el aceeasi putere pentru acea vedere;de unde rezulta ca de voiesti sa ramii intru smerenie ceartate pre tine pururea ca esti orb sati deschida Dumnezeul minunilor ochii sa poti vedea cea ce mintea nu poate imagina.

 

Catehumen-

La punctul 8 in tilcuire ai scris ca Dumnezeu nu duce in ispita. Dar aici scrie ca Dumnezeu Duhul Sfînt L-a dus pe Mântuitorul ca Să fie ispitit. Iar ispitele au venit de la diavolul. Eu înteleg de aicea ca e voia lui Dumnezeu ca firea omului sa treaca prin ispitele care vin de la diavol.

+Iudita-

Ispitele nu vin de la diavol,ci omul se ispiteste singur cu rautatea si necredinta lui asemaninduse diavolului dar si mai rau decit acesta.

In cazul caderii de buna voie nu este din rautate ci o cercare (cercetare)a celor mai incercati de a intelege cu inima bunatatea lui Dumnezeu.

El sa facut ca unul dintre noi pentru a ne invata cum sa iesim din aceasta:cind a zis-“de voiesti treaca de la mine paharul acesta”deci sa facut ca si cum sar teme prin aceasta atragindusi ispita si pregatindusi caderea de buna voie.

Daca ispitele ar veni de la diavol ar insemna sal recunosti de dumnezeu ceea ce este gresit, caci Dumnezeu, zice psaltirea “putere vam dat sa fitii Dumnezei si voi precum dobitoacele vietuiti”deci tu cind alegi gresit il chemi pe diavol cu ispita pe masura greselii tale si aceasta ti se pare grea deoarece nu vrei sa vezi gravitatea greselii tale.de unde rezulta ca nici insusi Dumnezeu nu mai are putere asupra ta deoarece tia daruit libertatea de a alege.

De aceea noi ne rugam Lui caci stim ca de la El suntem si nu voim sa ne despartim in veci de El,asa ca rugaciunea este o marturie a celor liberi;si cei ce sunt sclavii propriilor pofte nu se roaga de fel.

Atunci cind omul recunoaste (marturiseste) gravitatea greselii lui pedeapsa i se pare mica si deci poate trece cu usurinta peste ispita,calcind pe aspida si vasilic precum sa scris.

Dumnezeu nu mai are vointa asupra ta atita timp ce tia daruit libertatea,ci in vointa ta sta totul.

Catehumen-

Care e folosul ispitei? Ca spui ca tot El, Hriistos, e cel ce biruie pt mine, ca fara El nu pot face nimic. Deci biruind ispitele cu puterea Lui, biruintele Lui mi le da mie? Ce inseamna cresterea “din putere in putere”? Ca puterea cu care El biruie prin mine sau pt mine e din ce in ce mai mare? Si sa cunosc din ce in ce mai mult pe Domnul, vazind marea lui putere pe care o arata sub ochii mei?

+Iudita-

Ispita in sinea ei nu are folos,de aceea nici nu va dura in vesnicie.

El biruie pentru tine la inceput cit esti inca mic apoi pe masura ce puterea Lui este in tine esti din ce in ce mai liber sa faci ce voiesti cu ea de aceea esti cercat(ispitit de nevoie) sau te cerci (ispitit de buna voie)singur daca ai facut bine ce trebuia sa faci cu ea.tiam mai spus ca trebuie sa te lepezi de ideologia marxista de a da vina pe diavol ,ca pe Dumnezeu dai vina in final.

Creste din putere in putere acel ce nu foloseste puterea dupa pofta lui ci lasa pe Dumnezeu so foloseasca caci El stie cei binele si raul fara putinta de a gresi; de aceea El ii adaoga peste sii da mai multa ca inainte deoarece a demonstrat ca e unul ce nu voieste sa gresasca.

 

Din ultima intrebare se vede invidia ta catre Dumnezeu si dorinta luciferica de a fi deasupra lui,caci zici- pe care o arata sub ochii mei deci rezulta ca tu esti mai puternic ca El si deci nu ti se pare interesanta indeajuns demonstratia puterii lui drept care nu vezi sensul demonstratiei.

rugaciunea inimi”RUGATIVA NEINCETAT” -VI-

Posted in CONVORBIRI IN DIRECT, despre calugari, Despre rugăciune, INTREBARI&RASPUNSURI, rugaciunea inimii with tags , , , , , , , , , on martie 17, 2011 by ariveronica

Catehumen:

mirenii merg la serviciu in fiecare zi, ca sa cistige bani pt trup .. calugarii se ocupa cu rugaciune, post, priveghere, meseria lor zilnica pt suflet.

+Iudita:

calugarii se ocupa cu toate si ei au cunoastere de la Hriisos de toate meseriile ,cei ce vor sa se faca calugari incep cu ce ai zis tu.calugarii nu merg doar cu sufletul in rai ci si cu trupul.meseria de baza a calugarului e sa faca voia lui Dumnezeu si prin asta le poate face pe toate dar in forma si acctiune care au un singur scop –sa pastreze pe Dumnezeu in el pt.todeauna.
catehumen:

eu am avut aspiratii si fapte de mirean .. acum am aspiratii de calugar si faptele de mirean .. nu vreau sa ma intoarc la aspiratii de mirean si vreau sa am fapte de calugar

+Iudita:

de aceea trebuie rugaciune sati dea Dumnezeu putere sa le poti face. Majoritatea aspira tot felul de informatii si apoi se iluzioneaza ca sint calugari, informatiile nu sint rele in sinea lor ci rau este ca nu le poti deosebi care iti fac bine si care rau daca le accepti. Pentru asta trebuie rugaciune sa ajungi sa te umbresca Duhul Sfint todeauna, atunci vei putea sa deosebesti binele de rau si sa ai fapte dar ele nu se vad nici de cel ce le face nici de altii numai Hriistos Dumnezeul Cel Adevarat le poate cintari ca a Lui e Puterea si Slava….
catehumen:

inainte vedeam de la 10 metri cu ochelari, acuma vad de la 30 de metri fara ochelari .. si daca ma apropii sa privesc de la 10 metri vad ca vederea de la 30 e peste vederea mea dinainte .. la fel stau lucrurile si cu intelegerea mintii ..

+Iudita:

inca nu vezi nimic ci te iluzionezi la fel ca si mai inainte doar pe o tema diversa, ai primit semintele Imparatesti, iar ca sa vezi ele trebuie sa dea roade. Acele roade le asteapta Dumnezeu de la tine si abi atunci vei capata vederea cea adevarata…….

Catehumen:

am auzit ca privegherea aduce stravederea mintii .. postirea ma scoate din nesimtire si imi da vlaga .. si prin rugaciune imi vin roadele

+Iudita:

nu privegherea aduce asta ci lupta ta cu lenea ,nu postirea ci lupta ta cu taierea primordialelor pofte si placeri. Rugacuinea este strigatul de ajutor catre Dumnezeu cind intri in disperare ca te vezi neputincios pentru asta este disperarea ca sa te faca sal chemi pe Cel ce te poate ajuta cu adevarat…roadele nu vin de nicaieri, ci sunt faptele tale dupa voia lui Dumnezeu.

Catehumen:
au fost parinti care toata viata lor s-au straduit sa dobindeasca rugaciunea mintii si a inimii si sa nu le piarda .. tu mi-ai vorbit de 12 trepte de rugaciune, in care rugaciunea inimii e pe treapta intai .. ca iadul smereniei e pe treapta a 2-a, ca rugaciunea a 4-a e nebunia pt Hriistos .. ca antihrist nu mai poate birui pe cel ce a trecut de rugaciunea a 4-a .. ca putini sfinti au ajuns dincolo de rugaciunea 4 .. ca Maica Domnului calauzeste pasii pina la rugaciunea a 8-a .. si Maica Domnului singura care are toate cele 12 rugaciuni ..

+Iudita: MAI INTII URIT LUCRU CUM INTELEGI SI TIAM MAI SPUS CA NU ASTA AM SPUS CI AI INTELES CUM TIA PLACUT TIE CA NU VREI SA LUCREZI ASA SAU INTERPRETAT SI SCRIERILE BIBLICE SI ALE SFINTILOR CUM FACI TU ACUM SI APOI TE MIRI CUM DE SUNT GRESITE CARTILE…..(nici macar nu ai o memorie vizuala prea buna ca nu te intereseaza de fapt un scop bun tiai fixat scopuri gresite in legatura cu Dumnezeu vezi ce faci cu ele ca te orbesc..)

atunci erau alte vremuri, de aceea sa scris ca greu va fi celor din urma si pentru un ceas se va da lor aceiasi plata si ca vor fi cei dintii, pentru ca nu numai rugaciunea inimii trebuie so capeti azi ca sati scapi sufletul de sclavie .

rugaciunea mintii este pe treapta 0 (de aceea multi traducatori nepracticanti au confundato cu a inimii care e pe treapta 1),deci trebuie sa anulezi in ea tot ce ai ingramadit in minte rugind pe Dumnezeu sati dea o minte noua curata dar sa ramina curata trebuie impinsa sabia de foc numele lui Dumnezeu Iisus Hriistos in inima la locul Lui (de aceia a luat biciul in templu caci era murdar acolo)a 2 a este convorbirea cu Tatal,iar iadul smereniei este a 5 a.Dumnezeu cind daruieste ceva nu ia inapoi pierderea rugaciunii este un termen gresit abordat de cei care nu stiu nimic despre rugaciune ci detin doar unele informatii.esti tu cel care te afunzi cu capul in jos la iad si in bezna si nu mai poti vedea. Antihrist nu poate birui pe cei ce au capatato pe a 5 a deci au ajuns la a 6 a , Maica a fost singurul vietuitor pe pamint constient de rugaciune, adica toate treptele pentru asta sau scris ca sabie va trece prin inima ei dar aceste lucruri sunt greu de perceput fara lucrare. Ea poate sa calauzeasca pasii orcui eu am spus ca tine de mina pe cel ce voieste sa se faca calugar adevarat. Oricine poate ajunge la orice nivel de rugaciune fie prin vointa sau disperare dar a fi constient de ele esti abi dupa ce Maica iti da drumul din mina ei adica trebuie sa ajungi la a9a atunci incepi sa vezi ca atunci cind se ridica ceata aburinda a diminetii cind rasare soarele…..

catehumen:

mi-ai vorbit de rugaciune mai puternica decit bomba atomica, sau de rugaciune care opreste timpul in loc .. de cel ce se naste care va lupta cu dracul mandriei sau cu antihrist care se va incarna de curind .. preotie dupa rinduiala lui Melchisedec .. taina crucii care s-a dezlegat si care oricine poate s-o invete .. femeia din apocalipsa si cel nascut dintr-insa .. sfintul Ioan e pe pamint de 2000 ani si pina la sfirsitul lumii .. pt mine acestea sint lucruri tari care nu le-am gasit scrise in carti, despre care tu mi-ai zis ca sint balene pe care eu nu pot sa le inghit dintr-odata
mai spune-mi despre rugaciune!

+Iudita:

oricine se naste si are vointa se poate lupta cu diavolul mindriei insa mai intii trebuie sa devina crestin caci puterea pentru aceasta lupta numai acestia o capata. Antihrist nu se incarneaza ca nu suntem yoghini sa folosim astfel de termene ,citeodata se fac comparatii dar nu ca sa se ramina la comparatii ci trebuie cautate intelesurile. Antihristi au fost de la rastignire mereu ciclic dar nici unul nu a ajuns la virsta de 30 de ani.cel de pe urma va fi lasat sa ajunga caci lumea il doreste nui place de Dumnezeu, in acel trup se va salasui insusi lucifer ca si in cele dinainte numai ca puterea lui va fi dezlegata pentru dragostea celor cei slujesc el ar trebui deja sa fie in virsta de 13 ani si creste in minastire. preot dupa rinduiala lui Melchisedec este orice calugar adevarat. Femeia din apocalipsa nu naste fizic ci spiritual, daca sa dezlegat puterea satanei sa dezlegat si taina ca nu se va da voua ispita pe care sa nu o puteti purta (sa scris). Ele sunt scrise in carti insa nu pot intelege cartile cei ce nu se roaga. Nu poti pt ca nu vrei oricine vrea sa cunoasca pe Dumnezeu poate de aceea sa scris unii in 3 ore altii in 3 zile altii in 3 luni altii in 3ani altii in 30 de ani altii in 70 altii in 100 …………

trebuie sa cauti in timp ce mintea se sprijina pe numele Lui Dumnezeu sa armonizezi orice faci si sa te misti asa de repede incit sa nu ai timp sa gindesti ex: cum te ridici si cum te asezi de pe scaun daca teai oprit gindindute cum sa faci mai bine atunci cazi in idolatrie. Daca te misti rapid nu inseamna ca trebuie sa darimi tot imprejur , la Dumnezeu toate danseaza insa nu e vizibil decit celor ce sunt rugatori, deci trebuie sa ai acea teama ca toate sunt ale Lui si nu trebuie sa le daunezi cumva. Aceasta este trezvia adica debarasarea de lene pe care parintii o impingeau adeseori pina la moarte facind mai ales ce nu le placea sa faca in acel moment. Deti zice gindul ca sa nu maninci de lene ca sati pregatesti scola si maninca fara sa dai atentie ci zicinduti (ex.)vai mie ca iar ma indop si voi mosteni iadul , deti vine gind ca tie somn ie si citeste sau altceva fa,de vin toate si dau navala stai intrun loc si  ie de striga la Hriistos sa te miluiasca ca esti neputincios, apoi nu putrezi iar acolo in lene ci te scoala si ie de fa altceva…

catehumen:

Ca sa constientizez cuvintele rugaciunii vad ca am mult de lucru.
Primu lucru care il vad e ca trebuie sa imi placa sa zic rugaciunea. Iar eu sint greoi aci, pt ca caut sa pun adinc in mine raspunsul la intrebarea: cum imi foloseste mie rugaciunea?

+Iudita:

nu poate sati placa atita timp ce ai educat alte placeri, si nici nu trebuie sa ajungi sati placa ca iar dai in idolatrie; si daca iti place ce lupta mai e? iar daca nu e lupta ce cistigi?rugaciunea nu trebuie sati foloseasca caci tu te folosesti de ea sa te apropii de Dumnezeu.nu trebuie sa constientizezi (atentie ce intelegi prin acest cuvint!) cuvintele rugaciunii ci in fiecare cuvint trebuie sa pui cit mai multe informatii despre el ca sa poti opri navala gindurilor si sa dai putere acelui cuvint prin credinta in el in semnificatia lui in faptul ca doresti si tu sa fii asemenea.
catehumen:

In trecut au fost multe pacatosenii pe care le faceam si acuma nu le mai fac, pt ca a intrat in mine un inteles care m-a convins sa renunt la pacat. Ca sa renunt la ceva dulce, vad din experienta ca trebuie sa am un inteles mai tare decit gustarea dulcelui. La fel se intampla si cu lucrurile care nu le-am facut in trecut si trebuie sa le fac in viitor. Acestea se intampla pe masura intelesurilor pe care le adun.
Din tot ce am citit, imi razulta ca nu se poate mantui omu fara rugaciune, pt ca la vointa omului trebuie sa se adauge harul lui Dumnezeu, adica rugatorului trebuie sa i se adauge raspunsul rugaciunii. Nu exista mantuire fara amindoua acestea.

+Iudita:

raspunsul este deja in tine nu trebuie sal cauti, trebuie doar sa faci curat sa demonstrezi ca voiesti aceasta de aceea se cer fapte, la inceput ele nu sint tocmai perfecte aidoma vointei lui Dumnezeu de aceea trebuie sa cauti din ce in ce si fara incetare sa le perfectionezi caci El Este Perfect.El se uita la intentia ta si nu la fapta dar ca sa fii sigur de intentia ta reala si nu ca te afli in iluzii, faptuiesti si mai tirziu vei intelege din fapte de avansezi sau nu; sau mai bine spus imprejurarile iti vor arata.

Catehumen:
Vad ca acest inteles nu e de ajuns pt mine ca sa imi dea bucuria rugaciunii. Greu ma urnesc sa ma rog. Oare de ce? E posibil sa-mi lipseasca vreun inteles? Tu ai dat mai sus un inteles la cuv. mantuire, pe care il simt adevarat? Ce-mi trebuie ca sa ma bucur mai mult de mantuirea sufletului meu, si sa alerg catre Viata? Multe din cuvintele pe care le rostesc nu au in mintea mea inteles care sa ma traga la mintuire asa cum rezulta din intelesurile tale. Cine a ascuns de la mine si mi-a dinamitat semnificatiile cuvintelor de nu gasesc in ele puterea de a dori viata si a ma bucura de rugaciune mantuitoare?Al doilea lucru pe care il vad, din cauza caruia nu constientizez rugaciunea, e ca ma vad pe mine dezmembrat si fara control. Eu nu sint stapinul mintii mele, inima n-o simt parca nici nu e exista ca sa-i dau vreo importanta, gindirea mea e o adunatura de imaginatii, superstitii, magnet pt desertaciunile din jur, plina de mandrie si toate celelate patimi .. trupul meu e un consumator de placeri, un degustator de dulceturi care imi consuma tot timpul si taria .. ochii mei tresar la erotisme si pornografii, si umbla cu viteza maxima ca sa gaseasca greselile altuia .. deschid gura numai ca sa dau sfaturi si sa-mi atrag lauda oamenilor .. de auzit nu aud intreg cind imi vorbeste cineva, numai frinturi, si nu inteleg bine cele ce mi se spun de catre altii, pt ca gindurile mele imi disturba atentia de ascultator.
Cum am ajuns in halu asta?
eu trebuia sa fiu un om intreg .. cu inima sa simt.. cu mintea sa discern .. cu picioarele sa alerg catre Viata .. cu mainile sa-mi lucrez cele de trebuinta .. cu urechile sa aud cele ce mi se spun de catre altii ca sa caut cele spre folos .. cu ochii sa-mi vad greselile si dâra de haos pe care o las pe unde trec

+Iudita:

nu trebuie sa cauti bucuria rugaciunii caci trebuie sa treci dincolo de ea, tiam spus mai sus trebuie lupta  sa te debarasezi de lene.tu ti leai ascuns cu obisnuintele ,obiceiurile altor placeri dracesti. Puterea o capeti cind cu mult chin te stradui sa te rogi si te vezi pe tine total neputincios si strigi cu tot eserele tau la Hriistos dupa ajutor.demoleaza babilonul din tine si dai foc, apoi din lacrimi si cenusa construieste iar cu ajutorul Celui ce Este Adevarat.ai ajuns dindute cu sania la vale acum cind te urci iti pare ca e mai greu dar de fapt frumos e cind urci si cind ajungi in virf de bucurie iar te dai la vale ca sa te poti urca iar mai repede.tu tiai creat placere din datu la vale si nu din urcat aice e diferenta.iesi din iluzia ta.dira lasi cind te dai la vale,cind urci lasi urme iar cei mai experimentati razboinici nu lasa nici pe acelea…….

Catehumen:

Cind ma rog cu aceasta rugaciune “Doamne Iisuse Hriistoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine păcătosul” .. vad ca trebuie sa ma preocup serios ca sa o zic pana la capat cu toate silabele ei, ca sa nu o trunchiez si sa o abandonez din cauza imprastierii minţii .. si sa-i urmaresc doar un inteles simplu, prin care, macar sa nu uit ca ma rog lui Dumnezeu. Vad ca sint doi inauntru care lucreaza cind ma rog: cel ce vegheaza si cel ce se sileste. Cel ce vegheaza are grija ca cel ce se sileste sa spuna rugaciunea intreaga, si continuu sa nu o abandoneze. Cel ce sileste spune rugaciunea in soapta cu gura intre-deschisa, misca limba uneori si tine gitu incordat. Cuvintele rugaciunii merg incet. Ca sa mearga mai repede l-am pus pe cel ce se sileste sa gindeasca rugaciunea, nu sa o zica, iar pe cel ce vegheaza sa fie atent la gind, nu la vorba. Gindu pare mai inauntru, vorba mai in afara. Dar cel ce vegheaza nu poate sta prea mult inauntru neintrerupt, si atunci el sare cind inauntru, cind afara, cind pe ganduri cind pe vorba. Imi rezulta ca trebuie sa mai insist, ca cel ce se sileste sa miste gindu, nu vorba la rugaciune, iar cel ce vegheaza sa stea si el mai inauntru. Constientizarea cuvintelor rugaciunii pare a fi treaba celui ce vegheaza, numai ca el nu poate face inca asta pt ca e ocupat ca cel ce se sileste sa-si faca treaba neincetat. Iar de simtirea rugaciunii nici nu poate fi vorba.

+Iudita:

tiam mai spus ca peste fiecare cuvint trebuie sa suprapui informatii despre el, la inceput merge mai greu apoi mintea se obisnuieste sa alerge din ce ince mai repede.daca vezi 2 inauntru sunt draci, inauntru nu e decit eva dar nu o poti vedea inca decit cind capeti rugaciunea mintii ca iti pare ca o banda ca se roaga in mintea ta iar mai apoi cind sa invatat la rugaciune lepadinduse de lume, doar ce vei vrea numai sa gindesti ceva ce nu trebuie ea te apostrofeaza zicinduti dobitocule ia si te roaga(ia aminte ca nu e vocea constiintei caci constiinta e ca un cutit dar eva iti vorbeste ca cineva pe care il cunosti demult si te bucuri ca tia adus aminte cum te bucuri de un prieten cati salveaza viata). trebuie sa te unesti cu ea in rugaciune altfel nu merge in jos in inima. Tu nu poti sa pui nimic sau ai uitat ca esti neputincios ai ajuns la curvie spirituala cu acestea, si gura inchisa ca te vad dracii ce faci sii intariti fara motiv. E normal sa sara ca dracii topaie incontinuu, rezulta ca metoda care tiai inventato singur trebuie abandonata degraba, toti cei ce curvesc cu dracii sint nesimtiti e logic.ma faci sa rid , teai indulcit cu toate mizeriile si acum vrei dulceturi din rai. Scoateti dulcegariile din cap si bucuriile pune ca sa terminat cu ele pentru todeauna altfel nu te vei putea ruga niciodata….

despre erezie V de ce nu se intorc ereticii…

Posted in Despre rugăciune, INTREBARI&RASPUNSURI, ORTODOXIE VOIESC with tags , , , , , , on ianuarie 26, 2011 by ariveronica

lui catehumen

spui că un purtator de Duh poate să calce canoane pt oarecare motiv … si intorcindu-se poate adaoga mai multa putere .. nu înteleg treaba asta

e normal sa nu intelegi ca eu nu am spus asa ceva, asta e deductia ta de invidios (si nu mai adaog ca le stii si singur pe celelalte)

spune apostolul ca unora ca acestia toate le sint cu putinta , dar tocmai de aceea puterea sta cu ei ca nu fac uz de ea. Ei acctioneaza doar constrinsi de situatii , iar aceasta constringere este mai mica sau mai mare depinzind de nivelul de rugaciune.eu am spus oarecare dar in mintea ta suna oricare. Mindria schimba intelesul cuvintului, asa citesti si din scripturi si te smintesti in subconstient ca doar constiinta iti spune sa nu o faci ca doar din scripturi citesti; iar apoi te miri ca nu intelegi sau ti se pare ca ai inteles , dar nu poti explica si altora ca sa inteleaga.

ce înteleg e ca canoanele au fost asezate de sfintii parinti ca si călăuze pt noi, adică faruri care sa ne lumineze calea spre mîntuire. cel ce le încalcă sau umblă

incalcarea si umblarea sint de buna voie, ir caderea sau impiedicarea nus de buna voie despre asta spune si psalmistul – laturi au aruncat mie sami prinza piciorul…

în afara canoanelor,

deci nu se poate umbla in afara sau inauntru canoanelor, daca vrei putem sa le comparam cu puncte de referinta sau cu o harta fara de care nuti poti atinge scopul; si sa nu uitam ca sint facute de Dumnezeu Duhul Sfint ceea ce inseamna ca nu sint doar niste cuvinte scrise pe ceva ca altfel am fi ramas la acele legi scrise pe pietre. Canoanele ajungem sa le pazim pe masura cu care faptuim, asa ca repet ele sunt un ghid care semnaleaza ca un far directia pe care trebuie so ia faptele noastre in vederea scopului final – viata cea vesnica. Despre ele putem afla prin scoli dar nu pot fi invatate decit de la Cel ce lea dat – Duhul Sfint. El se afla peste tot insa in purtatorii de Duh sub o forma extrem de perceptibila si asemanatoare Celui ce Este si lui Adam cind a fost sadit in rai. (cum ar fi ca sfintii sint luminile noaptea din orasul portual iar farul este purtatorul de Duh)

se găseşte acolo unde sînt amăgirile, hulele, ereziile si pierzarea sufletului. cel ce ţine canoanele

nu tinutul canoanelor trebuie pus in primul plan ci tinutul lui Hriistos in inima si nestingerea Duhului prin fapte caci acestea ne dau puterea sa le pazim din ce in ce mai bine, fapt din care iti dai seama ca nu teai pierdut ca nu ai ramas impiedicat, cazut.

se găseşte unde este buna înţelegere, dreapta socoteală, dobândirea sufletului. Dumnezeu Cuvîntul a spus: rămâneţi în Mine şi Eu în voi, fără de Mine nu puteţi face nimic. Eu înţeleg de aicea că trebuie să rămân în cuvintul Lui,

tu nu poti sa te afli cu putere in nici un cuvint daca nu ai fixat pe Dumnezeu Cuvintul – pomul cunoasterii, cu radacini adinci – faptele, in inima ta.

în poruncile Lui, în învăţăturile Lui, şi în dragostea Lui mai presus de orice poruncă.

Dragostea nu este porunca ci una din fetele libertatii, aceea care le oglindeste pe toate celelalte, darul suprem daruit noua prin Duhul Sfint.

Cum poate cineva să adaoge mai multă putere, ieşind din Cuvîntul Lui – încălcînd sau stricînd canoanele – pt că fără El nimeni nu poate face nimic, şi e fără de nici o putere?

Si inca odata repet iesirea, incalcarea si stricarea sunt d in voia ta si nui acelas lucru cu impiedicarea si caderea. Straduiestete sa faci sa intre Iparatul Hriistos cu tot si toti ai Lui in inima ta, ca sati ajute sa calci si sa strici toata facatura satanei.

despre erezie IV de ce nu se intorc ereticii…

Posted in Despre rugăciune, INTREBARI&RASPUNSURI, rugaciunea inimii with tags , , , , , , , on ianuarie 23, 2011 by ariveronica

E simpla istoria ereziilor cum e simpla toata biblia de altfel; atit de simpla, ca se vede clar cum de multe ori se repeta versetele sau cum pildele au in final acelasi inteles , cum Evangheliile marturisesc una pe cealalta si nefiind identice ating inima fiecaruia care binevoieste,  in acelas loc – adica acolo unde trebuie sa sada Hriistos pe tron in inima omului.

Pina se va salasui definitiv Imparatul inimilor noastre, trebuie neincetat sa ne gindim la El si cum si ce sa facem sa vina sa sada pe tron ca sa ne invete cum se face judecata, cum e facuta lumea si cele nevazute si cum pulseaza El, Viata in toate; cum noi omorim acesta Viata mult mai salbatic decit au facuto altii 2000 de ani in urma, mai ales  cu nepasarea noastra.

Orice gind care nu intreaba pe Dumnezeu este judecata, iar cel ce vorbeste de obicei cu Dumnezeu nu sta de vorba cu lumea sau o judeca caci Sfintii au judecato inainte. Deci cel care a capatat rugaciunea si in a carui inima Iisus sade pe tron aude judecata sfintilor caci au fost judecati sa aibe parte cu dreptii – de catre faptele lor – Hriistos a zis : nu am venit sa judec! Si prin urmare orice biserica vie cu judecata sfintilor judeca cu care se afla in legatura directa prin Hriistos Dumnezeu.

Cine nu are rugaciunea cea mare, adica nui biserica vie, si se desparte de ceilalti- am mai spuso odata se afla cazut in groapa si isi cauta alta groapa pe fundul acesteia si se arunca in ea(ce este mai ridicol e – ca este  convins ca a gasit calea). bisericile vii nu au de ce sa se desparta (caci legatura lor e definitiva cu tot ceea ce este prin Hriistos) insa daca o fac este foarte grav pentru cei de care sau despartit de fapt de ele si de Dumnezeu bineinteles; caci prin parasirea terenului material este explicata parasirea lor de Duhul deoarece au devenit lumesti si ascultatori ai stapinului acestei lumi.

Sa zicem ca in zilele de azi faci ascultare de un purtator de Duh si el calca canoane pentru oarecare motiv , si tu te duci de la el fara sa fi probat cu staruinta de sar intoarce, iar dupa acesta intorcinduse mai multa putere adaogind tu ce vei face? Unde vei gasi pe altul? Oricum sami spui si mie sa viu si eu sal vaz…

Din cite stiu eu nu mai exista minastiri, si daca aflu vre una nam sati spui ca mie groaza ca sa nuti vina un atac de turism religios. Mai bine roagate so gasesti singur daca vrei, intrun colt al inimii tale se afla o harta de vei vedea sa o citesti ai si gasit minastirea ce o cautai.

Mia spus unul pe care il fugareau dracii prin sanatoriul lui din care nu poate pleca deoarece face ascultare (deaia de care zici tu) ca : ce stii tu femeie ce dulci sint cuvintele psaltirii…? Si eu va zic : adevarat este ca nu stiu, ca eu nu am lins psaltirea, ci am mincato pur si simplu (faptuind cele scrise in ea) deci sa nu cumva sa va luati astfel de obiceiuri sa umblati cu limbile scoase dupa dulcegarii.

despre erezie III de ce nu se intorc ereticii…

Posted in INTREBARI&RASPUNSURI, ORTODOXIE VOIESC with tags , on noiembrie 6, 2010 by ariveronica

De ce nu se intorc ereticii la BOR? Pentru ca si BOR este eretica si ecumenista!!!

Aceasta intrebare am primito de la o curva de securista si pentru ca e o intrebare din al carei raspuns se poate trage folos  raspund:

pentru acelas motiv pentru care o curva ramolita nu poate  face prietenie adevarata cu una care inca mai arata cit de cit bine sau una tinara , ca ar insemna sa poata si cu o feciorelnica(nu este acelas lucru cu fecior ca poti fi si curva in acelas timp la fata lui Dumnezeu). Mai sint cazuri cind aparent par prietene dar in realitate este intodeauna un interes la mijloc. Deci cind cu adevarat cineva cauta mintuirea lui, va cauta prietenia celui feciorelnic,adica curat pe dinauntru.si pe unul ca acesta il recunosti din faptul ca nul poti suferi din cauza cati spune adevarul despre tine asa cum esti si nu cum te iluzionezi ca ai fi.atunci cind te vezi pe tine ca nu suferi cele aratate oricare ar fi ele si oricit ti sar parea de neadevarate e semn ca tu nu cauti de fapt mintuirea ta ci sa construiesti o alta mintuire aici pe pamint dupa placul tau mai mult sau mai putin.

Ereticii nu practica intoarcerea ci caderea si cei cazuti se pot intoarce doar in groapa in care au cazut sau sa cada in alta care se afla in prima in care deja sint cazuti….

Despre erezie II – de ce nu se intorc ereticii…

Posted in INTREBARI&RASPUNSURI, ORTODOXIE VOIESC with tags , , , , , on octombrie 7, 2010 by ariveronica

Raspuns lui- Aurelian la intrebarea:
Care este calea de urmat dupa ce mirenii, preotii, episcopii, Biserica in intregul Ei constientizeaza caderea in schisma si/sau erezie si se doreste revenirea in hotarele Sfintilor Parinti ?

Mai intii de toate ceea ce a spus intiiul nostru parinte cel inchipuit asemenea ingerilor pe icoane,  cu aripi: ”pocaitiva ca sa apropiat imparatia cerurilor” pentru calugari si mireni e mai simplu caci primii raspund pentru capetele lor iar mirenii dau socoteala in primul rind pentru copii de au trait cucernic sa le dea exemplu si de au facut tot ce trebuia  ca sa se mintuie acestia,iar preotii(duhovnici)si mai marii bisericii dau socotela de turma si pedeapsa lor e infricosata de nu se intorc .numai ca orbirea lor e pe masura pacatelor si trebuie ajutati de popor ca sa vada –in acest caz omul de rind vede mai bine decit ei.

In al doilea rind trebuie sa faca marturisire publica aceasta  fiind dovada pocaintei lor, caci crestinul de nu faptuieste se iluzioneaza cai crestin, dezbracinduse de hainele cele arhieresti si calugaresti pe care leau purtat cu nevrednicie ca sa nu zicem mirsavie si sa le puna in fata multimii cerind pedeapsa de la dinsii.(ei stiu ca trebuie sa faca acestea deaceea nu se intorc)ei nu mai pot sluji sau numi pe ei crestini precum scrie la canoane de la 2 pina la 8 ani timp in care trebuie sa dea dovada de conduita de crestin, in final trebuie sa se reboteze caci au vindut botezul facinduse antihristi. Mai sint si pogoraminte dar nu mai e cine le face caci trebuie sa fii biserica viie sa poti face asa ceva , deci numai de se va arata tuturor de la Dumnezeu ceva ca minune.  traim vremuri de prigoana crincena si nu este nevoie de atiti arhierei, sintem ca in vremurile de inceput, arhiereul ce se va pocai(de are botezul cel adevarat si nu inventii moderne ex.mirungeri, caci pogoramintul cum am mai spus pe care la facut Sfintul Glicherie in timp de bejenie nu poate fi legiferat ci trebuia sa se fi intors la legea parintilor-apoi se mai mira unii de ce sau itors pe nou cei ce siau facut mirungerea – deoarece diavolul a ramas stapin pe ei ca si mai inainte) deci va fi ca un apostol pentru toti si nu are nevoie de titluri pamintesti de inalt sau extrem de sfintit e.t.c.caci faptele vor vorbi pentru el precum sa scris.

Puterea e in miinile poporului , dar poporu este curvar si iubeste pe antihrist, casele masinile mincarea  pe saturate e.t.c. si de aceea sint orbi si nu vad ca mai marii bisericii ii mina  pre ei in prapastie ca sau facut ca porci cei indraciti .

ce inseamna „ava” Antonie

Posted in dictionar on octombrie 3, 2010 by ariveronica

Inseamna Antonie care cunoaste pe Dumnezeu. Deaceea sa scris ca nimeni nu poate zice –ava parinte- decit numai in Duhul , adica fiind purtator de Duh. Deci “ava” = cel ce cunoaste pe Cel ce Este.

anunt

Posted in 1, ORTODOXIE VOIESC on august 7, 2010 by ariveronica

unele posturi sint actualizate-detaliate si deaceea vam spus ca trebuie sa cititi de mai multe ori si mai ales sa va rugati ca sa intelegeti cele scrise aici.ex: https://varsanufie.wordpress.com/2010/07/22/despre-erezie-lui-gil/ eu pot detalia la infinit ,insa ortodoxia ne invata sa dai cum , cit si cind ti se cere si nu sa te mindresti aruncind margaritare porcilor care indraciti fiind si  nestiind cine ii conduce sau lasat minati aruncinduse in marea de pacate unde sau pierdut definitiv……

despre erezie – lui gil

Posted in Despre rugăciune, INTREBARI&RASPUNSURI, ORTODOXIE VOIESC with tags , on iulie 22, 2010 by ariveronica

eu cred ca nu se pica deodata tare in erezii,cred ca se aluneca pas cu pas picatura cu picatura,cine are curaj sa arate drumul spre erezie sa ne arate,ca io cred ca drumul spre iad este insotit de idei nobile de ceva frumos asa ca o unditza frumoasa..

Erezia isi face loc cu repeziciune acolo unde nu sint mari rugatori.

Eretic  e cine atentionat ca a deviat de la calea mintuirii continua sa mearga spre iad in lume fiind, atrage si pe altii dupa el.

Deci ereticul se indaratniceste sa nusi recunoasca gresala, pentru el cel mai greu lucru este sa intrebe,  sa ceara sfat sau o fac mai nou de finta da tot cum ii taie pe ei capu fac.

Ereticii care au primit anatema spun canoanele ca trebuieste sa se boteze dupa indelunga perioada de catehizare (proba),pentru a se adeveri ca a inteles cum trebuie, calea adevarului.

In vremuri stravechi crestinii mergeau sute de km prin pustietati ca sa se intrebe unii pre altii, nu pentru ca nu ar fi stiut calea, daca le vorbeste Dumnezeu sau nu, ci pentru ca gindul ca stiu vocea Domnului sa nui atraga mai apoi in cadere si pentru pazirea legii nescrise de a intreba ( precum in ceruri asa si pre pamint – caci de au intrebat pre Dumnezeu intreaba si pe semeni abi atunci raspunsul e complet si pentru a da pilda de smerenie celorlalti si marturie lui Hriistos ca urmasi ai lui sunt) pe care au pazito toti dintru inceput cind si unii Apostoli nu se intelegeau citusi de putin  intrebau pe Maica. Numai intru cel desavirsit minciuna nu este- adica orice ar spune acela Dumnezeu preface in adevar, el fiind un maestru al Cuvintului. De aceea sa scris ca adevarurile oamenilor minciuni sunt si invers- acest lucru fiind greu de inteles pentru cei mindri.

In erezie aluneca nesimtitor toti cei care calca o regula cit de mica lasata de sfintii parinti dezlegindusi singuri. Si nu e greu deoarece fiecare loc si situatie au regulile lor si pogoramintele de rigoare, asa ca se scuza repede ca nu trebuie altii sa se amestece in episcopia lor uitind ca Sfintii parinti intrebau pe altii mai de seama din toate partile ar fi auzit ca e cine sa fie intrebat, dar mai ales caderea vine din faptul ca le lipseste rugaciunea.

Orice evanghelie ca mai tot ce e sfint in special proorociile contin taine ce nu pot fi dezlegate de eretici oricite scoli de teologie ar avea.in scoala poti invata ca un papagal ce au teologisit sfintii dar nu poti intelege nimic, e de trebuinta mai mult decit rugaciunea inimii pt a intelege.atita timp cit citesti si ti se pare ca intelegi dar textul ti se pare potrivit aproapelui tau oricine ar fi el si nu tie te aflii in iluzie si de fapt nu intelegi nimic.

Textele patristice nu au fost scrise pentru cei ce nu se roaga, ci pentru cei ce o fac iar ele le sint acestora ca o harta , ca o busola pentru  control, ca nu au gresit strada.

Erezia e ca furtuna de nisip, caii ca bisericile adevarate- sfinte , calaretii sint marii rugatori care mina biserica incontinuu de 2000 de ani , nu cu mingiieri si cu vorbe dulci ci cu blesteme(vezi cite blesteme sint in psaltire care mai e numita si biciul pentru draci, din care se citeste si in prezenta celor ce se presupun ca ar fi indraciti bineinteles nu de oricine ci de un calugar adevarat ,din reactiile acestora intelegind de sint ori nu sau ce fel de drac(i)au )   cu mina tare si cu brat inalt.(tare adica nesovaitor unul care nu se mai intoarce de la calea pre care merge, si inalt pentru ca de nenumarate ori a inaltat rugaciuni Catre Dumnezeu deaceea inaltimea puterii bratelor lui sint deasupra puterii dracesti deaceea si ies dracii care vad aceasta inaltime prin unirea cu Hriistos si se tem nu de calugar ci de CEL ce ESTE cu el) calul e(baltat) in doua culori pentru ca nu toti care intra in biserica sint curati, deaceea si furtuna ereziilor fugareste pe cai si calareti. ( nu ca ar fi calaretii fricosi si slabi dar stau in biserica si o mina facind mila ca altfel ar inghitio furtuna pacatelor)

Daca crestinii sar pazi curati calul ar fi alb si furtuna sar potoli.(va urma)

despre odihna lui Dumnezeu

Posted in Comentariile mele la Sfanta tradiţie, dictionar, INTREBARI&RASPUNSURI with tags , , , , , , on iunie 12, 2010 by ariveronica
catehumen

Dumnezeu se odihneste? sau odihna e numai pt trup? ca adesea ma gandesc sa dobindesc odihna din rai .. dar poate ca odihna e oprire in a cunoaste pe Dumnezeu, necuprins si neincaput? .. ca la arhanghelul Mihail ma gandesc ca neobosit slujeste lui Dumnezeu, in lupta neincetata cu fortele iadului

-la Dumnezeu nu exista limite, El se odihneste si lucreaza in acelasi timp caci dincolo nu exista timp si spatiu. pentru noi ele insa sint delimitate de timp si spatiu.deci odihna raiului este cind ai certitudinea ca ai ajuns dincolo si ai fost socotit cu dreptii si moartea nu mai are putere asupra ta. Da odihna te limiteaza la cunoasterea pe care teai straduit pe pamint in aceasta viata sa o capeti, in odihna acelei cunoasteri vei viia in etern. slujirea de dincolo nu e asemenea cu cea de aici. Acolo nui oboseala,foame,somn,e.t.c.ci o bucurie neincetata in tot ce se face.deci nu e o lupta plina de ura cum cred unii crestini de finta in marea majoritate.

sensul de odihna a lui Dumnezeu e ca noi sa tindem catre aceasta – sa ajungem a face voia Lui, deaceea mucenicii nu simteau durere si nici Sfintii parinti oboseala la rugaciune.majoritatea crestinilor de finta si restul lumii pling suferintele mucenicilor sau cred ca Maica Lui Dumnezeu il plingea pe El cind Lau rastignit. Realitatea e cu totul alta…..

ANUNT

Posted in 1 with tags on mai 6, 2010 by ariveronica

Luati aminte ca sint multiple curve  care au publicat pe multiplele lor saituri unde copiaza texte si le schimonosesc eventual, cum ca eu mias fi publicat icoana mea pe blog.acestia nu stiu sa faca diferenta,probabil din cauza invidiei prea mari, intre o poza si o icoana.deci rezulta ca nu sint ortodoxi ci va mint pe voi  cu usurinta deoarece va lipseste catehismu si nu cunoasteti nici macar legi fundamentale ale crestinismului.veniamin(a)ilie mare informatoare, cu multiplele ei saituri capcana a intecut masura clasinduse si la furt de cele sfinte caci a preluat de pe blogul meu fotografii in care se afla haina calugareasca fara permisiunea mea cazind sub blestemele scrise pe acest blog. oricine preia dupa acest blog ceva fara motive de mintuire, cade sub blestem, pentru o clarificare ca nimeni nu se poate juca cu Adevarul cum ii place. nadajduiesc sa aveti teama de Dumnezeu cind cititi pe acest blog, El ajuta oricui voieste din toata inima sal afle pre El… +Iudita


despre sodomia si gomoria de azi…si asa zisii invatatori

Posted in Comentariile mele la Sfanta tradiţie, despre calugari, despre marturisire, Despre rugăciune with tags , , , , , , on aprilie 25, 2010 by ariveronica

catehumen Spune:
aprilie 22, 2010 la 7:42 pm e

ai scris ca sodomie inseamna a forta pe cineva sati faca tie pofta .. cum sodomeste lumea azi pe Dumnezeu si pe sfinti? .. cum forteaza lumea pe Dumnezeu?

Uitindune asa mai atent ca tot omul care nu e inca duhovnicesc printro lupa sa zicem ca ai facut grozavenie de pacate, nu e cazul tau caci facinduti tie ai pacatuit in biserica ta deci nu e sodomie, dar poate fi gomorie,depinde ce faci.sa zicem ca ai facut oral sex, depinde cu cine faci e sodomie sau si sodomie si gomorie la un loc; chiar daca celalalt a incuviintat; caci sufletul lui care stie de unde vine si cunoaste pe Dumnezeu nu incuviinteaza deci e fortarea lui: acoperindul mai inainte de a face pacatul fizic cu parasirea pazirii legii, caci de maninci in post cirnati si hamburgheri de soia adevarat  iti zic- carne ai mincat; a posti, e a minca ce nuti place sati tii viata de necredincios ca cei ce cred postesc fara a minca nimic si nu de voia lor se apuca de postit chinuinduse sa rabde asa cum o faci la inceput ci pur si simplu nu simt nevoia caci Dumnezeu se ingrijeste de nevoile acestora.oral sex de exemplu  nu fac numai femeile sau cei ce se fac pe ei femei ci si cei ce fac acestora, caci prin participarea la pacat il faci si tu asemenea si teai facut si tu femeie chiar daca te bati cu pumnu in piept ca unii fratiorii ca eu nam facut. Deci in aceste cazuri nu se poate primi preotia(chiar daca ai gindit numai indulcindute cu gindul , ca cum ar fi?)deoarece  va trebui sa povatuiesti pe altii si tu care ai facut cu gura ta asfel de pacate cu ce curaj indraznesti, chiar de nu ai facuto fizic pacatul e acolo in mintea ta in tine in saliva ta si cind vei deschide gura, te vei afla mincinos invatind pe altii, ca ce garantie ai ca ti sa iertat pacatul? Poti oare sa muti muntii din loc?sau altele de gen? si nici atunci nu trebuie sati deschizi gura ta ci sa lasi pe Dumnezeu sa vorbeasca prin minunile lui.si sa nu zici ca nu mai sunt povatuitori, sint, da nui vede si nui aude nimeni iar preoti poate El sa trimita din ceruri sau sa scoata din pietre, numai tu sa te stradui in toate zilele tale sa pazesti legea.Dumnezeu da cuvint cu putere mare celor ce o pazesc pre ea. cind vechii calendaristi au vazut cum propovaduiesc curvele imbracate de calugarite de stil nou sau inversunat a uri pe femei si a le considera ca evreii inferioare barbatului si prin aceasta prostie sau mindrit facinduse pe ei insisi curve inca si mai rele decit primele caci dracul curviei se supune celui al mindriei facindui loc si de aceea ei nu vad curvia lor.asa ca sa stam bine si cu teama ca nu stim voia Domnului dar de vom astepta faptuind intru rabdare o vom afla.ia si citeste pedalionul ca nu exista catehism fara de el si cind nu intelegi ziti tie ca esti prost si intreaba ca sa intelegi ; ca de vei tilcui dupa capul tau chiar daca vei intreba nu vei intelege.si fi convins ca esti prost ca aceasta prostie e dupa Dumnezeu si multi sau imbogatit intru ea.(vezi Pavel cel prost casi zicea luisi ca nu stie sa se roage si spunea dracului sa iasa pentru rugaciunile parintelui lui Antonie cel Mare care sau demonstrat fara efect ca  na vrut sa iasa cind acesta sa rugat,oricum acolo sint mai multe intelesuri ca in toate scrierile patristice dealtfel)iar cind o sa poftesti sa pui mina pe lopata pentru spinarea ta si nu pentru altii atunci am sati explic mai duhovniceste de asa pentru moment sper sa fi inteles ce tiam scris…

despre marturisire lui catehumen IV

Posted in despre marturisire, Despre rugăciune with tags , , , , , , , on aprilie 20, 2010 by ariveronica

catehumen Spune:
martie 19, 2010 la 11:33 am e

Intr-un comentariu anterior am scris ca sunt un mare labagiu. Acum cand scriu a doua oara asta, e mai usor. Rusinea e mai mica. Dar rusinea aceasta ar fi mult mai mare daca as face cunoscut acest lucru in fata cunoscutilor si necunoscutilor, faţă către faţă. Daca as avea puterea sa exteriorizez tot ceea ce este rau in mine, ma gandesc ca n-as mai putea trai in aceasta lume printre oameni. Aproape nimeni n-ar putea suporta sa-i spun de pilda: nu-mi place de fata ta, ma enervezi de-mi vine sa te bat cu lopata, nu ma intereseaza sentimentele tale si viata ta pt ca eu am interesele mele care sunt singurele care conteaza. Iar daca ar reactiona in vreun fel, nu stiu daca as avea puterea sa-mi iau palmele si picioarele pe care le merit, ci mai degraba sa le dau şi îndărăt. Poate de aceea parintii au recomandat curatirea in taina si marturisirea catre un doctor de suflete. Nu stiu. Pe de alta parte daca as tainui acestea, cum se intampla de fapt, vad cum necuratia din suflet ia proportii, nerusinarea in fata pacatelor creste si ea, examinarea constintei si a sufletului dispare, pentru ca paralizeaza simtul acela care ma face sa ma uit inlauntrul meu si sa-mi vad patimile si sa-mi constinetizez pacatele. Iar când ajung în faţa duhovnicului mă văd pe scena la o piesă de teatru, în care regia spune că trebuie să plâng sau să-mi pară rău de cele mărturisite. Deci marturisirea rusinii in public o vad mai buna.
Ma uit la cei care au facut ceva de genu asta deja. Adica au scris carti despre experientele lor pacatoase si nepacatoase, si le-au vandut. Alti au jurnale pe bloguri, care pot fi citite de oricine, cunoscuti sau necunoscuti de-ai lor. Insa nu simt ca ar face parte din pocainta lor. Ci mai degraba reclama. Unii chiar ajung sa se vada pe ei înşişi acei “doctori de suflete” pentru ca au avut “curajul de a se marturisi public”. Insa in sfaturile lor eu nu gasesc nici o doctorie pentru bolile mele. Au înlocuit bolile sufletesti, acelea multe, povestite în jurnale cu altele mai grave, pe care nu ştiu dacă ei le bănuiesc măcar, pt a se mai vindeca vreodată. Ei vorbesc împotriva unor păcate şi patimi, pe care le-au mărturisit sau pe care le văd la ceilalţi, şi fără să realizeze propagă alte păcate şi patimi mai grave către cei care îi citesc sau îi ascultă. N-aş vrea să ajung nici aici cu mărturisirile mele publice. Ci vreau să ajung după cuvântul apostolului: staţi drept aceea, încingându-vă mijlocul vostru cu adevărul. Cum să fac?

Pai se ajunge la sodoma si gomora  spirituala din cauza nesimtirii sufletului care ajunge in starea asta foarte usor azi mai ales ca mas media ajuta foarte mult la asta,iar informaticienii sint loviti puternic si toti cei care stau pe net cu alte scopuri chiar daca se chiama pe ei crestini sint departe galaxii lumina de adevar.toate pleaca de la lipsa de catehism.toti sint botezati de obicei si nu de Duhul Sfint.sint niste canoane care trebuie pazite altfel botezul nu e valabil, intre care si lipsa catehismului care anuleaza botezul si preotia celui care a facut un astfel de asazis botez.am mai tratat deja acest subiect ai putea sa recitesti blogul daca ai uitat,oricum tot ce e pe acest blog e de recitit ca nu poti intelege din prima tot. problema e foarte acuta in bisericile asa zise recunoscute de stat de aceea si vine antihristul ca i se face loc. mintile si inimile sint deja cucerite de inainte mergatorii lui. Toti merg ca oile(ca cica trebuie sa faca ascultare) la iad iluzioninduse ca se mintuie(si asta au spuso sfintii mai inainte). marturisirea publica are putere mare numai in cazul cind cel ce o face paraseste lumea urcinduse pe prima treapta cum zice Scararu, facinduse calugar si facind aceasta marturisire in fata fratilor ce au parasit deja lumea ce au putere sa se roage pentru el.si nicidecum publicind carti sau articole pe net.asta e curata precurvie spirituala de care multi sint practicanti azi ca nu e cine sai invete adevarul si nici nu le trebuie ca ei nu primesc. ca sau invatat sa sodomeasca si gomoreasca pe Hriistos spiritual devenind astfel apostolii cei mai de pe urma ai lui antihrist care vor mosteni cele mai grozave locuri la iad. este aproape imposibil ca unii ca acestia sa se mai trezeasca,deaceea a ars Dumnezeu sodoma si gomora ca sa nu se ajunga prea devreme la acestea. asa ca simtamintele tale nu erau departe de adevar. cureaua primita la calugarie reprezinta acea putere de care zice apostolu. insa nu cureaua in sine are putere, caci trebuie sa fii calugar inainte de a o primi. ca nu hainele lungi si negre ne fac calugari,ci mai intii trebuie sa fim in inima, iar haina vine ca o adeverire a ceea ce sintem; deci puterea este in noi de la Hriistos, iar haina se imbiba si ea de putere pentru cei ce au credinta. au fost si dintracei ce prin ascultarea fata de parintii lor duhovnicesti au devenit mai apoi calugari dar azi nu mai sint pentru ca nu mai pot avea acea ascultare.presiunea spirituala e foarte mare sa scis ca se vor pierde pina si dintre cei alesi. deci nu dintre cei chemati adica calugari, ci dintre cei cu rugaciune si cu daruri(acestia sunt alesii)-si ai exemplu pe Flavian care avind rugaciunea inimii si putere sa scoata draci, lea pirdut pe amindoua din mindrie si acum se iluzioneaza ca vorbeste cu Dumnezeu, ca Moroi cu asa zisii 3 sfinti. asa ca azi fiecare de voieste sasi ia crucea sa, sa se invete sa asculte direct de Dumnezeu, caci El ne vrea sai fim prieteni si nu ucenici.au dreptate multi sa se inversuneze impotriva celor pe stil-vechi ca iam vazut ca stau dedesuptul la toti in iad deci sint mai rai ca toti, in loc sa se faca pilde de smerenie sau facut urmatori gloatei si calcatori ai legii ei care pina nu demult sau aflat in lumina, trecind de la vechi calendaristi la stilisti ce tin calendarul iulian intrun timp foarte scurt. niciodata biserica adevarata nu sa supus statului ci uneori la aratare statul bisericii, iar in duh intodeauna. nu exista viata pe pamint decit inrtu Hriistos si biserica vie e oricine e purtator al Lui.rezulta deci ca cine sa supus lui Hriistos ca sa se faca purtator al Lui nu se poate supune nimanui altcuiva ca ori pe unul il va iubi si pe altu il va uri ori invers. Deaceea calugarii adevarati mai sunt supranumiti si imparatii lumii caci ei tin pamintul si prin ei pulseaza viata. multi vor sa ajunga presedinti nestiind ca aceia nu sint decit marionetele dracilor pentru poftele lor,iar imparatii sunt altii in realitate pe care lumea nui cunoaste.

Trebuie intodeauna sati fie rusine de zecile de mii de sfinti care te privesc din ceruri,si orice faci fa ca pentru Dumnezeu, acumuleaza cit de multa informatie despre sfinti si legi si rugaciune ca iti vor fi utile in vremurile grele ce vor sa vie si roagate lui Dumnezeu cu simplitate FIE MiE DUPA VOIA TA si multumeste pentru orice iti vine in viata.nu alerga dupa himere ca ereticii  de stil nou care se inchina la luminari cu rituri vrajitoresti aproape care cauta bunastare lumeasca si se iluzioneaza ca pot sa blesteme.numai cei ce tin legea au aceasta putere. este halucinant cit e de prost rominu nostru si popi lor cei orbi nu zic nimic. doar cear putea sa zica daca sunt mamaligari declarati pe you tub. umbla cu luare aminte deacum de ai luat o astfel de decizie  cale inapoi nu mai este, nuti irosi timpul ca deacum ceasul vietii tale a pornit de la zero,ca si cum abia acum ai inceput sa existi intro noua viata in care vezi lucrurile lui Dumnezeu.tot ce te inconjoara e Dumnezeu si poate sati arate calea de il cauti pre El din toata inima si tot sufletul tau.

despre copiii nascuti din pacat si cei de la Domnul, despre erezia predestinarii, vietuirea crestina…II

Posted in Comentariile mele la Sfanta tradiţie, ORTODOXIE VOIESC with tags , , , , , , , , , on aprilie 16, 2010 by ariveronica

catehumen Spune:
martie 24, 2010 la 8:12 am e

Mărturiseşte Sfîntul Ioan Damaschin, vorbind aşa către sfinţii şi drepţii dumnezeieşti părinţi: “O, fericită însoţire, Ioachime şi Ano! din rodul pîntecelui vostru cu adevărat fără de prihană v-aţi cunoscut!” După cuvîntul Domnului: “Din rodurile lor îi veţi cunoaşte pe dînşii”. Aţi rînduit viaţa voastră precum a fost plăcut lui Dumnezeu. Pentru că vieţuind în curăţie şi cuvioşie aţi răsărit vistieria fecioriei, pe Fecioara aceea ce a fost mai înainte de naştere fecioară, cu mintea, cu sufletul şi după naştere fecioară şi totdeauna fecioară, cu mintea, cu sufletul şi trupul de-a pururea feciorind.
Deci şi Maica a avut o naştere deosebită, din credinţa sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana.
Cum se înţelege totuşi că, chiar şi pruncii născuţi prin credinţa părinţilor lor, moştenesc păcatul lui Adam? bineînţeles afară de Mântuitorul, întrupat de la Sfântului Duh, născut din Maică neavând vreun păcat, care a luat asupra Sa păcatele lumii.
Că ereticul pelaghie spunea că pruncii se nasc fără de păcat, şi astfel făcea ca botezul nou-născuţilor să fie mincinos, deoarece botezul se face întru iertarea păcatelor. În sinodul de la Cartagina, Părinţii au desfinţat erezia aceasta aduncând împotrivă cuvântul Apostolului: “Printr-un om păcatul a intrat în lume şi prin păcat moartea. Şi aşa la toţi oamenii a trecut, pentru care toţi au păcătuit” (Romani 5, 12).

Este dumnezeu Atotputernic ?Este !atunci poate orice,nu ?cind sa pogorit prin Fecioara Maria a facuto prin minune deci ca Dumnezeu ce este nu avea nevoie de singele ei trupesc ca sa traiasca in Ea ,in oricecaz nu sa unit cu saminta din Ea ,nu avea logica, sa presupunem ca ar fi crescut in pintece din trupul ei, sa nu uitam ca Ea de mica a fost invatata de catre ingeri in altar cum sa se pastreze feciorelnica, Ea fiind singura cunoscatoare (adica care a constientizat- inteles), intreaga taina a desavirsirii.altceva este cind El se pogoara dind viata semintelor de parte femeiasca sau barbateasca,dar acestea fac parte din trupul omului cu acele informatii genetice de la facere, deci incluzind si pacatul lui Adam ;care a pacatuit prin neascultare –caci nemaivorbind(nemairuginduse Lui) cu Dumnezeu ,ci cu Eva care era inauntru lui in principiu sa facut primul curvar cu gindul : deaceea a venit Hriistos ca sa arate  legea(sa o implineasca cum spun parintii) care era fireasca dintru inceput ,dar greu de perceput pentru majoritatea, sa nu gresim precum Adam. ca nu numai cel ce va fi cu alta femeie ci si cel ce o va pofti cu gindul a facut pacatul si acesta e mai mare decit celalalt pentru cei ce stiu si il fac pe el(ca sa nu mai zic ca se si numesc pe ei crestini-adica cunoscatori-practicanti ai legii)…..(va urma)

despre marturisire lui catehumen – III

Posted in despre marturisire with tags , , , , , , , , , , , , , on martie 18, 2010 by ariveronica

Deci trebuie cu orice pret sa cauti a te scirbi grozav de tine insuti cel care facea pacatele, si sa cauti sa fugi ca de un altul. Iar de vezi ca ispita te pindeste inseamna ca inca nai fugit cu destula viteza, nu teai prigonit indeajuns, nu teai urgisit, umilit, indeajuns, (si nu mai zic plins ca azi nu prea mai are nimeni lacrimi decit impinsi de draci) nu teai tinguit pe masura cu care ai fost masurat in principiu. Deci este un semn ca poti mai mult, si nicidecum ca ai fi neputincios cum incearca satana sa te pacaleasca. Faptul ca te simti slab e un adevar dar nu uita ca exista Hriistos de la care poti cumpara putere. El nu iti va cere bani si nici ceea ce tu nu poti sai dai ci fiecaruia ce ii e in putinta caci El este Bunul. noi cu nimic nui vom putea rasplati dar prin faptele noastre demonstram ca cu adevarat voim a fi cu El, imbracati cu darurile Lui, invatati de El in fiecare moment cum este bine a folosi aceste daruri. Daca nu ne vom lupta sa ne despartim de lume, de materie, de trup, nu vom putea purta darurile caci ele sint purtate de suflet cind acesta e gata in orice clipa sa iasa din trup, darurile se fac aripile sufletului. Si trupul fiind curat in acest caz e gata si el a urma sufletului, caci nu mai este un pamint din lume ci unul curatit(vezi psaltirea). Asa ca scoalate si urastete pe tine cel pacatos si dati razboi pina ce nuti va veni razboi mare din afara si te vei vedea prabusit si poate nu vei mai avea nici un chef sa te ridici.pune mina pe bici si intra in inima si rivneste a pazii toata legea ca aceasta am mostenit de voim sa ne numim crestini si nu cum fac majoritatea precum a zis si sfintul Ioan Iacob, crezind ca isi lucreaza mintuirea se indreapta spre poarta cea larga a iadului.cel ce are haina murdara si incearca socurete imbracat fiin cu ea se inseala, ci trebuie musai so dezbrace.(va urma)

despre copiii nascuti din pacat si cei de la Domnul, despre erezia predestinarii, vietuirea crestina…

Posted in Comentariile mele la Sfanta tradiţie, Despre rugăciune, ORTODOXIE VOIESC with tags , , , , , , , , , , , , on martie 7, 2010 by ariveronica

catehumen Spune:
martie 3, 2010 la 8:49 pm e
Cum e cu copii ce se nasc din pacat si cei ce se nasc de la Domnul?

sint de mai multe feluri si unii si altii, omul are in el chemarea de al cunoaste pe Dumnezeu, insa el se limiteaza in general la idolatrie . crestinii sint cei care cauta cu adevarat sal cunoasca, dar au ramas foarte putini. dintre cei ce au informatii crestinesti sint multi si se autointituleaza crestini, dar nu pun in practica si deci acestia se fac cum zic parintii la canoane mai rai si decit paginii .cei ce pun in practica doar unele legi care le plac lor si calca pe altele chiar si numai pe una, tot in categoria asta se numara. caci au stiut si nau binevoit sa faca decit ce le place; si nu au voit a cunoaste, ca ce le place e rau , deoarece nu sau lepadat de voia lor cea rea spre a cunoaste pe Dumnezeu care ii invata ce este bine lor; adica sa traiasca vesnic, ca pentru asta a facut Dumnezeu pre om si nu ca sa moara, dar ia dat libertate de alegere ca altfel nu sar mai putea numi viata si nimic nu ar mai avea sens daca credem in predestinare, asa cum cred toti asa-zisii crestini de azi -vezi la sacsiv pe blogul lui si comentariile de acolo.( Dar nu toţi sunt făcuţi să fie călugări. Unii sunt făcuţi să… să se înmulţească. –declaratia lui sacsiv de credinta in predestinare.) insa acesta e cel mai naiv poate dintre toti ca sia luat o alta teapa-nadajduiesc sa nu ramina infipt acolo. sint alte bloguri unde se semneaza ca preoti teologi, ieromonahi toti de finta bineinteles si pecetluiesc aceasta erezie a predestinarii in ei si cu asta nu sint cu nimic mai prejos de acei evrei care au rastignit pe Hriistos, si care ziceau ca sunt fiii lui Avraam , dar au primit raspuns ca sint fii ai lui satana .
Apostolul Pavel spune ca el voieste ca toti sa fie ca el (calugari ) iar daca in el locuia Hriistos si avea mintea LUI si vointa inseamna ca era tot a LUI Hriistos. in Noul Testament de la 1648 zice asa:cartea I lui Pavel Apostol la corinteni; cap.7, vers.7 “Ca as vrea toti oamenii sa fie cumu-s si eu , ce fietes carele are darul al sau , de la Dumnezau, unul asa, iara altul intr-alt chip.” Deci teologi de azi se pot duce sa se mai plimbe pe la scoli ca astfel de teologie nu se invata decit la scoala rugaciunii , ei vor plati infricosat aceste titluri pe care si leau luat . numele pe care il pot folosi e de scoliti in teologia sfintilor parinti si trebuie sa se abtina de la comentarii proprii caci cu acestea se ocupa calugarii ce lucreaza legea pazindo pre ea. Din textul vechi se intelege clar pentru cine voieste sa inteleaga –ca el voieste ca toti-ce inseamna ca fiecare are darul la sine din principiu , unul asa ca de la Dumnezeu adica duhovnicesc , iara altul dupa alt chip si nu dupa asemanarea Dumnezeirii ci a animalelor sau dracilor precum citim si in Sfintul Lazar de Sfintul Velimirovici postata si aici pe blog. Iara darul cel mai mare este- libertatea– de a alege intre acestea trei si pentru cei ce au ales sa se iubeasca unul pe altul precum animalele si nu pre Dumnezeu precum spune la prima porunca, Bunul lea mai lasat o portita de scapare casatoria-care are regulile ei sai ajute sa iasa din starea de animale, pazindule- ca doara vazind ca acea cale e mai grea poate se vor intoarce catre prima sau macar pe copiii lor vor invata cu teama de Dumnezeu ca aceasta si lor lear fi fost mai usoara si mai buna dar sau inselat in alegerea lor si nu au cautat indeajuns sa capete puterea de a urma calea calugariei ; iar la porunca a doua stiti ce zice …numai sa nu va inselati ca puteti iubi pe aproapele cu iubirea lui Hriistos de nu veti pazi pre prima caci a doua porunca vine ca o implinire a primei (deoarece nu stii cum sa iubesti cu adevarat de nu va locui Hriisos in inima ta sati arate), asa ca de va va invata vreunul imbracat in haina calugareasca sa va casatoriti asa sa stiti ca acela nui calugar ci lup in piele de oaie care va minte pre voi. Si daca aveti gind si pofta sa va casatoriti nu umblati pe la calugari sai intrebati ci intrebati pe cei de mir ca si acestia de se vor afla in dificultate sa va raspunda vor intreba cu teama de Dumnezeu pre calugari (presupunind ca mai exista calugari sa poata fi intrebati), iar de nu sa pliga fitescare pina ce va afla raspuns .(vezi la cartea Sfintului Varsanufie Cel Mare-aici pe blog – doua raspunsuri clare ale sfintului pt. cei casatoriti si cu copii in privinta calugariei) Dumnezeu nu a lasat ca oamenii sa se impreuneze ci chiar a avertizat ca aceasta cale e mai dureroasa ….caci cu durere mare se vor desparti de trup, adica de materie; dar din cauza necredintei, ei siau ales aceasta . citi dintre cei ce mutau muntii din loc sau impreunat? asadar sa cerem mai intii credinta inainte de a alege sa nu ne caim apoi de sila. Si stiut este si ca cei mai mari sfinti si vechi si noi nu din impreunare au venit pe lume ci pentru rugaciunea lor intru suferinta si umilinta, sa milostivit Dumnezeu de ei. altfel Sara femeia lui Avraam de ce ar fi ris ? oare fara motiv ? si Zahariia oare de ce a cerut semn? cei naivi si neduhovnicesti isi cauta scuze pentru placerile lor si citesc in litera si alearga la popi dulcici sa se linga cu ei in consolari ca la psiholog dar care nui ajuta cu nimic in realitate decit sa alunece mai lin la iad, Duhul se descopera tuturor celor ce se straduie sal capete cautindul pe Hriistos din tota inima si tot sufletul lor. celor ce le place impreunarea mai mult decit cunoasterea trebuie sa se teama de cei ce siau ales cunoasterea si sa stea in ascultare fata de acestia si sa nui omoare in fel si chip cu crearea de idoli parintei dulcici de ciocolata care nui mustra sii lasa sa faca si sa creada ce vor. precum praful sunt acestia, asa si ceii care asculta de ei precum cenusa si vor fi spulberati de vint si nu se vor afla.
Dar so luam mai de la inceput de la- facerea-ce inseamna ca a “cunoscut”Adam pe Eva? ca nu zice sa impreunat, ci are doua inteleruri, iar cel ce se refera la aspectul material este in planul al doilea; si in prim plan avem intelesul spiritual ca nu traim pentru trup ci pentru salvarea sufletului. Deci a cunoscut Adam de ce a lasat Dumnezeu pe Eva in el , ca sal cheme prin ea la cunoastere, de aceea si pomul cunoasterii a fost plantat in rai sa fie omul atras de ceea ce nu are voie si aceasta atractie urmareste si azi pre fitescare si facindusi voia poftind cade in pacat de unde ar trebui sa recunoasca neputinta de a se afla pe sine ca este neputincios, caci nu se poate controla, si indirect de necunoastere a lui Dumnezeu. Omu nostru azi sia gasit scuza si credinta noua, predestinarea ca –mie mia fost scris sa ma casatoresc – nu nicidecum noi nu cunoastem o astfel de credinta-aceasta nu este ortodoxie ci repet erezie. Sa ne intoarcem dar iara la Adam. Caci mai intii curvia a facuto inauntru lui cum sint pacatele ce le facem cu gindul . ca in loc sa vorbeasca cu Dumnezeu vorbea cu el insusi adica cu Eva care era inauntru -gindul omului nul stie decit Dumnezeu (scris este) , deci nu putea sa stea de vorba cu el insusi necunoscindul pe Dumnezeu unicul in gradul sai arate ce gindeste. asa ca a lasat convorbirea cu Dumnezeu ceea ce azi chemam rugaciune neincetata si vorbea cu Eva –se sfatuia cu ea , ca doi prosti ce nu stiau nimic, nici ce e bine si nici ce e rau . cei de azi stiu insa ca de vor sa afle Adevarul rugaciunea insasi ii invata si scuza nu vor afla la judecata.
A mai zis Eva cind a venit Set pe lume ca ia dat Dumnezeu alta saminta , deci nu saminta lui Adam ci alta a suferintei, a plinsului , aparerii de rau, deci a rugaciunii care unea iarasi faptura cu Dumnezeirea deci a vietii, da saminta vietii. caci stia ca odata ce a mincat din mar va muri dar nu intelegea ci gindea ca va trai prin copiii ce i se vor naste cum multi cred si azi. Din moartea lui Abel a inteles ca nu poate trai cu pacatul neplins ca tot ce ii este drag moare si traieste temporar doar ce este rau (Cain) deoarece nu ajunsesera sa inteleaga cu inima caci nu chemau inca numele lui Dumnezeu.deci nimeni nu poate chema numele lui Dumnezeu si sa sporeasca,(ba chiar observa ca i se imultesc necazurile), fara ca sasi plinga mai intii pacatele. plinsul, tinguirea, parerea de rau pentru pacate goleste paharul si lumineaza si ne arata goliciunea si starea noastra de fapt; cit sintem de departe de Dumnezeu zecii de mii de galaxii daca incercam sa comparam. numai atunci simtim cu adevarat nevoia, necesitatea, de al chema si de a fi cu El cel ce nea facut pre noi – atunci rugaciunea avanseaza in ritm galopant si nu cind o repetam simplu ca papagalii intru plictiseala.(va urma)